Fără centre de sacrificare a mieilor, în Olt. Vezi motivul

Date:

Share post:

Având în vedere faptul că judeţul Olt este inclus în zona de restricţie ca urmare a confirmării şi evoluţiei pestei porcine africane pe teritoriul judeţului nostru şi în judeţele limitrofe, atât la porcii domestici, cât şi la porcii mistreţi, trebuie aplicate măsuri de prevenţie cu privire la mişcarea animalelor vii din toate speciile.

În acelaşi timp trebuie respectată măsura de interzicere a funcţionării târgurilor de animale vii, aglomerări de animale sau alte evenimente organizate în scopul comercializării acestora, evitându-se în acest fel circulaţia animalelor din zone cu restricţii în zone indemne.

În acest context, analizând situaţia epidemiologică actuală şi riscul pe care îl reprezintă mişcările de animale vii, Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt nu va acorda avize pentru funcţionarea centrelor de sacrificare temporară a tineretului ovin/caprin în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale. Sacrificarea mieilor se poate efectua în cele trei abatoare autorizate sanitar veterinar din localităţile Balş, Scorniceşti şi Potcoava pentru animalele identificate, însoţite de documentele legale, unde este asigurată supravegherea sanitară veterinară  se precizează într-un comunicat al DSVSA Olt

Consumatorii pot achiziţiona carne de miel din unităţi de comercializare a cărnii şi produselor din carne înregistrate sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor care sunt controlate sanitar veterinar (carmangerii, măcelării, hipermarket/supermarket, magazine specializate) .

 

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...