Familiile unor elevi din Olt reclamă că profesoara de Matematică le-a interzis celor cu media 5 să se înscrie la Evaluarea Națională

Date:

Share post:

Potrivit publicației ”Libertatea”, familiile unor elevi din Brebeni-Olt reclamă că profesoara de Matematică le-a interzis celor cu media 5 la această diciplină să se înscrie la Evaluarea Națională. Rudele copiilor au decis să rupă tăcerea de teamă că dascălul va aplica și în acest an metoda din 2017, mai ales că deja i-a atenționat pe copii în acest sens.

În 2017, potrivit părinților ai căror copii nu au fost lăsați de profesoara de Matematică să se înscrie la examen, cei cu media 5 au fost obligați să semneze un formular în care se spunea că elevul, în calitate de candidat, declară că nu va participa la Evaluarea Națională, sesiunea iunie 2017, din motive personale. Apoi, era o enumerare de acte normative, semnătura părintelui și a elevului, iar în final era făcută mențiunea că declarația a fost dată în ”prezența Președintelului Comisiei de organizare a Evaluării Naționale iunie 2017”.

Cazul a ajuns și în atenția Ministerului Educației care a cerut Inspectoratului Școlar Județean Olt să verifice situația de la Școala Gimnazială Brebeni.

Metodologia prevede ca elevul să se înscrie la Evaluare Națională, și nu să dea declarație că nu participă la examen și din ce cauză se întâmplă acest lucru.

Aproape o sută de ONG-uri au reclamat la mijlocul lunii mai că unele școli și inspectorate școlare nu permit elevilor mai slabi să participe la testările de la finalul anului. Într-o scrisoare deschisă adresată autorităților centrale, organizațiile neguvernamentale atrag atenția că acest lucru s-ar întâmpla pentru a menține ridicată media anumitor școli și anumitor județe în topurile realizate la sfârșitul acestor examene.

spot_img

Related articles

Florin Cîrstea, anunț important pentru cetățenii din Brebeni

După două luni de la semnarea primelor contracte de furnizare a apei, cu Serviciul Public Apă și Canal, Primăria...

Cetățenii din Corabia, scutiți de penalități fiscale

Reprezentanții Primăriei orașului Corabia au anunțat că cetățenii care își vor achita restanțele fiscale, până la data de...

Judecatoarea Sorina Marinas de la CA Craiova are dosar deontologic

Judecatoarea Sorina Marinas de la CA Craiova are dosar deontologic dupa ce a trambitat cu satisfactie ca un...

Mihai Țiu: ”Studenţii de astăzi sunt liderii de mâine ai României”

Ziua Studenţilor este marcată anual pe 17 noiembrie şi a fost declarată oficial în anul 1941, la Londra,...