Dropia, din Câmpia Boianului, în Timiș

Date:

Share post:

Dropia, o specie care mulți ani a trăit în Câmpia Boianului, a revenit în România, singurele exemplare putând fi întâlnite în județul Timiș.
Despre existența acestei specii în Olt, care după 1990 s-a considerat dispărută din România, ne-a vorbit președintele AJVPS Olt, Mircea Albulescu:
”În Olt nu avem dropii. Cândva am avut. Dropia nu intră în atribuțiunile nostre ca specie de vânat. Este o specie protejată și de ea se ocupă cei de la Mediu. Însă auzeam și noi dacă apărea vreun exemplar în județul Olt. Din ce știu, ar exista în județul Timiș. În trecut au existat și la noi în zona Boianului, zonă specifică dropiei. Dropia este un animal de stepă, care nu trăiește unde este agricultură intesivă. Ei îi trebuie sălbăticie. La noi nu are un mediu adecvat de viață.” a declarat Albulescu.
Dropia (Otis tarda) este cea mai mare pasăre zburătoare din Europa. Clasificată ca specie vulnerabilă pe plan global, a cunoscut un declin covârșitor în urma fragmentării habitatelor sale de odinioară (stepa eurasiatică). Până la mijlocul anilor 1950, ea a dispărut din cea mai mare parte a Europei, inclusiv în România, unde, mai ales în urma naționalizării, pajiștile unde trăia au fost arate și transformate în terenuri agricole, menționează Grupul Milvus.
Nu în ultimul rând, la decimarea speciei în România, au contribuit vânătoarea și braconajul.
În secolul al XIX-lea, existau populații stabile de dropii în Banat, Crișana, Podișul Transilvaniei, Câmpia Română, Dobrogea și-n câteva locuri din Moldova.
În 1988, conform datelor de la fondurile de vânătoare, mai erau în jur de 48 de exemplare în toată țara.

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...