Douăzeci de afacerişti din Olt s-au ales cu dosare penale pentru evaziune fiscală

Date:

Share post:

Douăzeci de patroni din Olt sunt urmăriţi penal pentru evaziune fiscală. Prejudiciul adus statului de aceştia a fost calculat de inspectorii fiscali din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Olt la 7.891,28 mii lei.

 Fiscul oltean continuă lupta cu evaziunea fiscală. Datele finanţiştilor olteni arată că în trimestrul II al acestui an la nivelul judeţului s-au derulat 243 de inspecţii fiscale din care 103 la contribuabili persoane juridice şi 140 la contribuabili persoane fizice şi nu mai puţin de 75 de controale inopinate. În urma acestor acţiuni, pe numele a douăzeci de administratori de firme au fost întocmite dosare penale pentru fapte de evaziune fiscala. Controalele inspectorilor fiscali nu s-a lăsat doar cu dosare penale, ci şi cu amenzi pentru cei care au încălcat legea. „Acţiunile de control ale inspectorilor fiscali efectuate în trimestrul II au vizat verificarea legalităţii şi conformităţii  declaraţiilor   fiscale,   corectitudinii   şi   exactităţii   îndeplinirii   obligaţiilor   fiscale   de   către contribuabili, precum şi prevenirea, descoperirea şi combaterea actelor şi faptelor care au ca efect evaziunea fiscală. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate  amenzi contravenţionale în valoare de 69,70 mii lei şi au fost înaintate organelor de urmărire penală, în vederea efectuării cercetărilor, 20 de sesizări penale pentru un prejudiciu în valoare de 7.891,28 mii lei”, a precizat Mihaela Marinescu, purtătorul de cuvânt al AJFP Olt. De asemenea, în urma acţiunilor de control au fost aduse sume în plus la bugetul de stat. Şi decontul ilegal de TVA s-a aflat în atenţia finanţiştilor care au reuşit să aducă suplimentar la bugetul de stat sume substanţiale. „În cadrul acţiunilor de verificare s-au stabilit venituri suplimentare în valoare totală  de 13.603,49 mii lei . De asemenea, au fost efectuate 36 verificări pentru soluţionarea deconturilor negative de TVA cu opţiune de rambursare, în sumă de 3.748,49 mii lei. Urmare inspecţiilor efectuate s-a aprobat la rambursare suma de 3.557,90 mii lei şi s-a respins suma de 190,59 mii lei, ceea ce reprezintă 5,08 % din suma solicitată la rambursare în trimestrul  II 2017.Totodată la contribuabilii supuşi inspecţiei fiscale a fost diminuată pierderea fiscală cu suma de 2.764,28 mii lei, a adăugat Marinescu. Potrivit inspectorilor fiscali, domeniile de activitate cu risc ridicat de evaziune fiscală sunt următoarele: Intermedieri în comerţul cu produse diverse; Fabricarea vopselelor, lacurilor, cernelii tipografice şi masticurilor; Lucrări de construcţii a clădirilor rezidenţiale şi nerezidenţiale;  Comerţ cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun şi Colectarea deşeurilor nepericuloase.

Ilie Bîzoi

 

 

 

 

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...