Domeniul în care se câștigă cel mai bine în Olt

Date:

Share post:

Câştigul salarial mediu net a crescut în luna martie 2019 cu 104 lei, faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit ultimelor raportări ale Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Olt.

Astfel, câştigul salarial mediu net, în intervalul de raportare, a fost de 2.613 lei, înregistrând o creştere cu 4,2%, faţă de luna martie a anului precedent, când se situa la valoarea de 2.509 lei, şi o creștere cu 4,3 procente faţă de luna februarie 2019, când nivelul era de 2.505 lei.

„Comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net a crescut în agricultură, silvicultură şi pescuit cu 2,6% (de la 1.796 lei, la 1.842 lei), în servicii a crescut cu 0,4% (respectiv de la 2.614 lei, la 2.623 lei), iar în industrie şi construcţii a crescut cu 8,9% (de la 2.443, la 2.660 lei). Cel mai mare câştig salarial mediu net s-a înregistrat în industrie și construcții, respectiv 2.660 lei”, se arată în buletinul DRS Olt.

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...