Document important semnat de vicepremierul Paul Stănescu

Date:

Share post:

Viceprim-ministrul Paul Stănescu, ministrul dezvoltării regionale şi administraţiei publice, a semnat luni, 22 octombrie, Actul Adiţional la Acordul de Finanţare a Iniţiativei pentru IMM în România.

Prin acest document, Fondul European de Investiţii (FEI) pune la dispoziţia băncilor o sumă de până la 150 de milioane de euro, în vederea încurajării investiţiilor, prin acordarea de împrumuturi către investitori.

Pe 20 octombrie 2016, între România, prin Ministerul Dezvoltării regionale și Administrației Publice (MDRAP) ,în calitate de Autoritate de Management a Programului Operațional Regional, și FEI, a fost semnat un Acord de finanțare cu privire la Inițiativa IMM din România, pentru stabilirea condițiilor de participare a României la Inițiativa IMM – Instrumentul de Garantare Neplafonată și a temeiului în baza căruia FEI gestionează contribuția României la Instrumentul de Garantare Neplafonată. Un an mai târziu, pe 31 decembrie 2017, perioada de angajament și perioada de punere în aplicare a Acordului de Finanțare au expirat.
Între timp, a intrat în vigoare Regulamentul UE 2018/1046 („Regulamentul Omnibus”), care oferă, între altele, posibilitatea de a folosi Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR, care finanțează Programul Operaţional Regional, gestionat de MDRAP) pentru a asigura contribuția financiară la garanțiile neplafonate până în 31 decembrie 2023.
Ţinând cont de implementarea cu succes de până acum a Inițiativei IMM în România, Autoritatea de Management și-a exprimat interesul pentru alocarea unor resurse suplimentare în sumă de până la 150 de milioane de euro (prin act adiţional).
FEI și băncile creditoare vor conveni asupra unei perioade de disponibilitate (de regulă, de până la 3 ani), pe durata căreia tranzacțiile pot fi incluse în portofoliu și care se încheie nu mai târziu de 31 decembrie 2023.

 

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...