No menu items!

DGASPC OLT PRIMEȘTE O „GURĂ DE OXIGEN” DE LA CONSILIUL JUDEȚEAN! VIN BANII PENTRU SALARII!

Date:

Share post:

Consilierii judeţeni olteni au fost convocaţi marţi, 10 noiembrie, la ora 11.00, în şedinţă extraordinară, având pe ordinea de zi un singur proiect de hotărâre. Este vorba despre proiectul cu privire la rectificarea bugetului județului Olt, pe anul 2020.

Aleșii județeni au aprobat, marți, cu unanimitate de voturi, rectificarea bugetară, urmând să aloce diferite sume unor instituții subordonate pentru acoperirea cheltuielilor de personal, bunuri și servicii.

Cea mai mare veste o primesc salariații de la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Olt, care vor beneficia, în urma rectificării bugetare de 2,8 milioane de lei.

Am avut o sedință de îndată a Consiliului Județean în care am alocat 2,8 milioane de lei pentru DGASPC în încercarea de a-și mai lua salariile încă o lună. Noi trebuia să dăm salariile luni, pe data de 9 noiembrie. Probabil, până la finalul săptămânii angajații DGASPC își vor lua salariile. Nu știu cum vom închide anul pentru că acestea au fost ultimele economii pe care Consiliul Județean le-a luat de la toate instituțiile subordonate și a reușit să le facă de la investițiile nerealizate până la acest moment și am reușit să alocăm acești bani astfel încât DGASPC să își ia salariile. Am făcut și către Guvern din nou o solicitare. Așteptăm să vedem dacă vor aplica legea și se vor ține de cuvânt să aloce și dânșii obligațiile lor, măcar o parte din ele, pentru că toate nu mai pot fi onorate că deja anul se termină și i-am alocat noi. Legea spune că Unitatea Administrativ Teritorială (UAT-ul) trebuie să pună minim 10 la sută și Guvernul până la 90 la sută. Guvernul a pus anul acesta 27 milioane de lei și Consiliul Județean aproape 80 milioane de lei. Deci disproporția este una clară față de ce spune legea și cred că nu mai este loc de interpretare, a subliniat președintele Consiliului Județean Olt, Marius Oprescu.

spot_img

Related articles

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...

Restricții temporare de circulație în comuna Scărișoara

Consiliul Județean Olt, în calitate de administrator al drumului județean DJ 642, informează participanții la trafic că, pentru...