DECLARAȚIE SURPRINZĂTOARE A MINISTRULUI TRANSPORTURILOR DESPRE DRUMUL EXPRES ȘI CENTURILE OCOLITOARE DIN BALȘ ȘI SLATINA

Date:

Share post:

Ministrul Transporturilor, Lucian Bode, a declarat, vineri, la Craiova, că Guvernul a plătit integral avansul lucrărilor pentru tronsoanele 1 şi 2 ale Drumului Expres Craiova – Piteşti şi că se aşteaptă la mobilizarea constructorilor.

Potrivit lui Lucian Bode, 76,2 milioane de lei au fost alocate, în noiembrie şi decembrie 2019, pentru cele două tronsoane de drum. Acesta spune că pe tronsonul 2 evoluţia este bună, iar centurile ocolitoare din Balş şi Slatina ar putea fi terminate înainte de termenul stabilit, iunie 2021.

„În legătură cu drumul expres Craiova-Piteşti, suntem la a doua vizită pe acest şantier, este un obiectiv important pentru Ford, dar este un obiectiv important şi pentru România. În mai, respectiv septembrie, au fost alocaţi 15,4 milioane lei de către fostul Guvern, iar în noiembrie, decembrie noi am alocat 76,7 milioane lei pentru tronsonul 1, respectiv tronsonul 2. Sunt evoluţii foarte bune pe tronsonul 2, în noiembrie am semnat toate ordinele de începere pe toate cele 22 de secţiuni din tronsonul 2, pe cei 40 km de autostradă şi sunt şanse foarte mari ca antreprenorul să finalizeze variantele ocolitoare de la Balş, respectiv de la Slatina, înainte de termenul stabilit, care este iunie 2021„, a declarat ministrul Transporturilor.

Lucian Bode a spus că îi va cere antreprenorului de pe tronsonul 1 să se mobilizeze.

„Pentru ceilalţi 10 kilometri din tronsonul 1, aşteptăm antreprenorul să fie mai mobilizat, să vină cu proiectul tehnic pentru a putea emite autorizaţia de construire, respectiv hotărârea de guvern privind exproprierile, astfel încât în cel mai scurt timp să înceapă lucrările şi pe cei 10 kilometri din tronsonul 1. Noi, ca beneficiar, am respectat clauzele contractuale şi am plătit avansul pentru toate cele trei sectoare din tronsonul 1. Îi vom transmite antreprenorului să se mobilizeze„, a declarat Lucian Bode.

Acesta a precizat că lucrările la tronsoanele 3 şi 4 au fost scoase la licitaţie, iar termenul de depunere a ofertelor este 24 februarie.

Sursa: zf.ro

spot_img

Related articles

Olt: Traficul rutier se desfășoară în condiții dificile din cauza ceții

Ceața densă afectează luni dimineață drumurile din jumătate din țară, vizibilitatea coborând sub 50 de metri în multe zone, iar traficul...

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...