Darius Vâlcov susține că REMANIEREA guvernamentală e ‘semn de profesionalism’: Puterea celor care vin și conduc ministere se dovedește, uneori, limitată

Date:

Share post:

Consilierul premierului Viorica Dăncilă, Darius Vâlcov, susține că remanierea guvernamentală este un semn de profesionalism, intrucât programul de guvernare este dificil de pus in aplicare, iar unii dintre cei care conduc ministere pot face performanta.

„Este un semn de profesionalism, pentru că acest program de guvernare este o piatră de încercare extrem de grea. Nu este un program de guvernare obișnuit, care zi de zi l-am văzut și l-am aplicat la fiecare patru ani. Dacă ne dăm în spate 28 de ani cred că este singurul program de guvernare despre care chiar se vorbește de când actuala coaliție a venit la guvernare. În rest, erau niște programe de guvernare care, imediat după alegeri, dispăreau, fiind așa greu de pus în aplicare. Nu este deloc ușor. Fiind limitată, decizia politică avea de ales sau trebuia să se aleagă într-un fel sau altul – ori merge mai departe cu aceștia, dar vedea că nu pot să facă performanță – li se cere reorganizarea ministerului, digitalizarea ministerului, li se cere să rezolve unele probleme, să ardă pașii într-un timp foarte scurt, iar ei nu reușesc în trei, în șase luni de zile. Ce faci? Îl ții mai departe ca să nu ai probleme de imagine sau îl schimbi și încerci cu altul. Eu cred că soluția aleasă de conducerea PSD a fost cea bună de fiecare dată”, a declarat Darius Vâlcov la Antena 3.

Sursa: stiripesurse.ro

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...