Darius Vâlcov, proces controversat. Judecătorii riscă să fie dați afară din magistratură de CSM

Date:

Share post:

Darius Vâlcov, fost primar și ministru de Finanțe, în prezent consilier al premierului Viorica Dăncilă și apropiat al liderului PSD Liviu Dragnea a fost condamnat în urmă cu un an la opt ani de detenție însă motivarea sentinței nu este gata, iar apelul nu poate începe, iar verdictul final se lasă așteptat.

Acesta a fost ridicat de pe stradă imediat ce a ieşit de la o emisiunea la care participase la postul de televiziune B1 Tv. La acel moment, opinia publică a fost şocată, iar modul în care au ales să procedeze procurorii au ridicat multe semne de întrebare.

Interesant este că la acel moment, România negocia un nou acord cu FMI, iar Vâlcov se opunea. Momentul ales pentru a fi scos din joc părea mai degrabă unul cu implicaţii politice.

Pe 8 februarie 2018, un complet de 3 magistraţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), format din judecătoarele Silvia Cerbu, Simona Cîrnaru şi Maricela Cobzariu, l-a condamnat în primă instanţă pe Darius Vâlcov la 8 ani de închisoare pentru corupţie. Aceştia nu au dat motivarea nici până acum şi totul pare a fi doar un joc de-a şoarecele şi pisica. Ei riscă să fie daţi afară din magistratură.

Fostul ministru a spus că a fost presat să dea anumite declaraţii, pe care apoi a dorit să şi le retragă.

Sursa: capital.ro

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...