Dar unde este Mihaela Bobaru?!

Date:

Share post:

Dar unde este Mihaela Bobaru?!

În urmă cu puține zile, cu prilejul unui anumit eveniment la care, de obicei, sunt prezenți mai toți ziariștii din Olt, am întrebat un coleg: dar unde este Mihaela Bobaru?! Atunci am aflat eu că Mihaela este grav bolnavă, surprinsă, ca să zic așa, cam pe la început de toamnă a vieții (avea numai 54 de ani), de o suferință în fața căreia, până la urmă, a cedat. Nu a pierdut numai o bătălie, cum ne place nouă să spunem când mai există speranță, a pierdut războiul. Pentru ea, n-a mai rămas niciun strop de speranță și a murit cu inima încă zvâcnind de setea de viață.
Am cunoscut-o de la primii ei pași pe tărâmul ziaristicii. De la primele articole, ne-am lămurit în legătură cu vocația ei pentru această meserie. Iar evoluția ulterioară ne-a confirmat și chiar ne-a depășit așteptările. De la simplul redactor și până la demnitatea de redactor-șef la „Gazeta Oltului” trecerea a fost firească, urmare a calităților ei nu numai strict jurnalistice, dar și în ceea ce privește organizarea și coordonarea unui colectiv de redacție. Dacă a învățat repede de la cei mai în vârstă și mai experimentați, la rândul ei a știut să-i învețe pe alții.
Când a avut ocazia și maturitatea necesară, și-a creat propriul organ de presă, „Realitatea Oltului”, și o echipă de redactori care au avut ce să învețe de la ea, devenind, sub îndrumarea ei, ziariști apreciați. Când i-a bătut cancerul la ușă și i-a intrat cu forța în casă, a făcut tot ce era posibil să-l alunge, ajutată de familie și de cei mai apropiați. Nu i-a rezistat decât două luni, într-atât de fulgerătoare și ascuțită i-a fost sabia.
Așadar, Mihaela Bobaru-Ungureanu nu mai este printre noi. De acum încolo, la întrebarea „dar unde este Mihaela Bobaru?”, oricare dintre cei care au cunoscut-o nu vor avea decât un singur răspuns: este cu Dumnezeu, coordonând o echipă de îngeri care informează raiul cu știri din Realitatea Oltului.
Constantin Smedescu

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...