Daniel Tudor – drept la replică

Date:

Share post:

În ultima ședință a consiliului local Scornicești, aleșii locali au avut de votat proiectul de lege legat de înființarea unei ferme de pui/porci în localitatea Piscani-Jitaru. În această ședință au fost prezenți 16 consilieri din totalul de 17, iar votul a fost următorul: împotriva proiectului au votat 10 consilieri (6 PNL, 3 ALDE, 1 UNPR), iar 6 consilieri s-au abținut (4 PSD și 2 UNPR). După votare, liberalii au fost aspru criticați, însă viceprimarul orașului Scornicești, Daniel Tudor, a dat un drept la replică declarând următoarele:

“După cum știți, am fost, sunt și voi rămâne întotdeauna un om sincer, hotătât și deschis dialogului, din respect pentru dumneavoastră și orașul în care locuim.
Tocmai de aceea, urmare a unui articol rușinos, apărut în presa locală, legat de ultima ședință a Consiliului Local Scornicești, mă văd nevoit să ofer un drept la replică, făcând anumite corecții și, oferind mai multe informații, astfel încât să cunoaștem cu toții adevarul, exact așa cum este el.
Așadar, am avut pe ordinea de zi un proiect de hotărâre legat de înființarea unei ferme de pui/porci în localitatea Piscani-Jitaru, pentru care am acordat vot negativ.
Din start, țin să precizez faptul că, atât eu, cât și colegii mei, nu am fost și nu vom fi niciodată împotriva investițiilor făcute pentru dezvoltarea orașului nostru și în interesul, exclusiv, al cetățenilor de aici. Cu toate acestea, nu putem accepta orice fel de “investiții “, având deja un alt exemplu nefericit – Ferma de porci din Negreni, fapt pentru care am considerat că una în plus, la Jitaru, ar creea un disconfort enorm cetățenilor și ar aduce grave dezavantaje mediului înconjurator din zona respectivă.
Așadar, votul nostru a fost dat după mai multe discuții și consultări, cu gândul la sănătatea locuitorilor din zonă și, bineînțeles, după o largă consultare cu aceștia.” a declarat Tudor.

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...