Dăncilă, numire-bombă în Guvern pe postul lui Vâlcov

Date:

Share post:

Premierul Viorica Dăncilă a făcut joi o desemnare surpriză pe un post de consilier economic al primului ministru, poziție deținută și de controversatul Darius Vâlcov.

Deputatul Remus Borza, fost membru ALDE, a fost numit joi în funcţia de consilier onorific al prim-ministrului pe probleme economice, reformă şi fiscalitate.

Decizia premierului Viorica Dăncilă privind acordarea calităţii de consilier a lui Borza a fost publicată joi în Monitorul Oficial.

„Se acordă domnului Remus Adrian Borza calitatea de consilier onorific al prim-ministrului pe probleme economice, reformă şi fiscalitate. Activitatea acestuia este neremunerată”, se arată în decizia premierului.

Remus Borza este deputat neafiliat din septembrie 2017 şi a fost ales pe listele ALDE Braşov.

Remus Borza a fost exclus din ALDE în 2017 pentru că a votat împotriva moțiunii de cenzură în urma căreia a căzut Cabinetul Grindeanu.

În aprilie 2017, deputatul, pe atunci membru ALDE, susținea necesitatea creșterii salariilor demnitarilor, cu o declarație care a stârnit vâlvă:

„Trebuie să înţelegeţi că un demnitar nu poate să trăiască dintr-o mie de euro. Când am folosit expresia nimeni, evident nu m-am raportat la tot poporul român. La o mie de euro nu vor veni nişte buni profesionişti sau nişte oameni de moralitate să lucreze. Trebuie să acceptăm, dacă vrem să avem pretenţia că trăim într-o democraţie, într-un stat de drept şi într-o economie de piaţă, să ne onorăm cum se cuvine corpul demnitarilor. (…) Dar sunt oameni de bună credinţă în Parlamentul ţării, iar dacă aveţi consideraţie faţă de instituţia fundamentală a unei naţiuni, trebuie să terminaţi cu populismele. Nici eu nu vă întreb câte mii de euro câştigaţi la televiziunile private. Fiecare poate să câştige după muncă şi răsplată şi puteţi câştiga cât doriţi, dar nu cred că trebuie să dăm dovadă de atâta ipocrizie, să facem atât de mari discuţii… Ce vreţi să facem? Sigur, împuşcăm toţi parlamentarii ţării sau îi trimitem acasă şi acceptăm să fim conduşi de alte instituţii de presă sau de trusturile de presă. Trebuie să acceptaţi că, la nivelul ăsta redus de salarizare, vor intra în sistemul public, în corpul demnitarilor, doar mediocrii sau hoţii. Un om de calitate, de valoare, care-şi asumă decizia, care-şi asumă decizia statului – corpul demnitarilor sunt cei care gestionează marile reforme – dacă doriţi să avem un sistem de sănătate corect în care să nu se moară cu zile, dacă doriţi să avem mai mult de 4-5 sute de kilometri de autostradă, dacă doriţi să avem un sistem de educaţie eficient, dacă doriţi să avem o administraţie corectă, trebuie să acceptăm că acei mai puţin de o mie de demnitari să fie corect retribuiţi”, spunea Borza.

Sursa: realitatea.net

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...