Dan Șova, eliberat din închisoare! Cum a ajuns să arate după 6 luni în detenție: “E umilitor”

Date:

Share post:

Dan Șova a fost eliberat azi-noapte din Penitenciarul Jilava la șase luni după ce judecătorii instanței supreme l-au declarat vinovat de trafic de influenţă. La ieșirea din închisoare, fostul senator social democrat a făcut declarații și arăta foarte schimbat. În ultimele 24 de ore, alți patru condamnați celebri au fost lăsați în libertatea în urma deciziei luată de cei de la Curtea Constituțională a României. Printre cei care respiră acum aerul libertății se numără Constantin Niță și Rudel Obreja.

Fost ministru al transporturilor în guvernul Victor Ponta a spus în fața jurnaliștilor după ce a fost eliberat din Penitenciarul Jilava în urma contestării alcătuirii completurilor de 5 judecători, că a fost condamnat cu o decizie de 3 la 2, iar judecătorul care a făcut diferenţa nu trebuia să fie în complet.

“O experiență umilitoare. Decizia Curţii Constituţionale a stabilit că acel complet care m-a condamnat a fost nelegal constituit. O singură remarcă am de făcut: am fost condamnat cu o decizie de 3 la 2 în care doi judecători m-au achitat, iar judecătorul care a făcut diferenţa este exact cel care nu trebuia să fie în complet. ste vorba despre o faptă pe care nu am comis-o. Nu m-am aşteptat la acea decizie (n.r.: de condamnare). În măsura în care Înalta Curte era obligată să respecte decizia Curţii, da, mă aşteptam (n.r.: să fiu eliberat acum)”, a declarat Dan Șova la ieșirea din închisoare, potrivit Mediafax.

Sursa: stirimondene. fanatik.ro

spot_img

Related articles

Olt: Traficul rutier se desfășoară în condiții dificile din cauza ceții

Ceața densă afectează luni dimineață drumurile din jumătate din țară, vizibilitatea coborând sub 50 de metri în multe zone, iar traficul...

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...