Curtea de Apel Craiova l-a amendat pe șeful ISJ Olt pentru că nu a răspuns în termenul legal solicitării unui profesor

Date:

Share post:

Curtea de Apel Craiova a decis, marți, amendarea inspectorului școlar general al ISJ Olt pentru că nu a răspuns la timp unei solicitări făcute în baza Legea 544/2001. Amenda este de 20% din salariul minim pe economie pentru fiecare zi de întârziere aferentă unei perioade de două luni și jumătate, anunță MEDIAFAX.

Acțiunea în instanță împotriva inspectorului școlar general al ISJ Olt a fost formulată de un cadru didactic care predă religie. Nemulțumit că nu a primit la timp răspuns la o solicitare, el l-a dat în judecată pe inspectorul general școlar, iar Curtea de Apel Craiova a decis amendarea șefului ISJ.

„Admite recursul. Casează sentinta şi, rejudecând, admite în parte actiunea în sensul că aplică inspectorului școlar general al ISJ Olt o amendă de 20% din salariul minim brut pe economie pe zi de întârziere aferentă perioadei 04.02.2019-18.04.2019. Definitivă”, este soluția Curții de Apel Craiova.

Juristul ISJ Olt, Anca Paul, spune că profesorul a cerut ca în instanță ca inspectorul școlar general să fie amendat pentru că nu ar fi primit la timp răspunsul la o solicitare făcută către ISJ Olt în baza Legii 544/2001 privind informațiile de interes public.

„Speța este pe întârzierea unui răspuns pe Legea 544. Cadrul didactic care a formulat solicitarea către ISJ Dolj s-a îndreptat apoi în instanță și a cerut să fie amendat inspectorul școlar general, considerat responsabil de faptul că răspunsul la cererea pe Legea 544 nu a fost formulat la timp. În primă fază, cadrul didactic a cerut acest lucru la Tribunalul Olt, unde a pierdut procesul și apoi a făcut recurs la Curtea de Apel Craiova, unde văd că i s-a admis în parte cererea și s-a dispus amendarea inspectorului școlar general”, a declarat Anca Paul.

Juristul a precizat însă că există o cale de atac împotriva deciziei instanței. „Deocamdată, inspectorul școlar general nu va plăti amenda pentru că vom face contestație la executare”, a mai precizat Anca Paul.

Sursa: stiripesurse.ro

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...