CSM a prelungit delegarea Lilianei Oprea în funcția de președinte al Tribunalului Olt

Date:

Share post:

Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis, joi, 7 decembrie, să prelungească delegarea judecătoarei Liliana Oprea în funcţia de preşedinte al Tribunalului Olt. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

CSM a prelungit delegarea în funcţia de preşedinte al  Tribunalului Olt a judecătorului cu grad profesional de curte de apel Liliana Oprea, vicepreședintele acestei instanțe, începând cu data de 25.11.2017. Potrivit deciziei judecătorilor, delegarea are efect până la ocuparea funcției prin concurs sau examen, în condițiile legii, dar nu mai mult de șase luni. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi de către judecători. Oprea ocupă această funcţie prin delegare, după ce postul de şef al Tribunalului Olt a devenit vacant în vară, în urma condamnării definitivă a judecătorului Carmen Marinescu, cea care ocupase această funcţie până să fie reţinută şi arestată preventiv sub acuzaţia de luare de mită.

Ilie Bîzoi

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...