Crimă înfiorătoare la Piatra-Olt

Date:

Share post:

Tragedie în orașul Piatra Olt. Au trăit o viață împreună dar au ajuns să aibă un sfârșit tragic. Doi soți din satul Criva de Jos ce aparține de Piatra Olt au avut un destin dureros. Dramă care a fost descoperită chiar de fiul acestora.  

Pe fondul unor discuții aprinse și al consumului de alcool, soțul în vârstă de 85 de ani, Marin Nicola a luat o lopată și a început să-și lovească în cel mai crud mod cu putință soția în vârstă de 78 de ani, Elena Nicola. Totul s-a petrecut la începutul acestei săptămâni. După mai multe lovituri aplicate în zona capului femeia și-a pierdut cunoștința și văzând că nu mai poate riposta în niciun fel bărbatul a dus-o în casă unde a lăsat-o inconștientă. În agonie femeia s-a stins din viață în mai puțin de câteva ore. Bărbatul acesteia speriat de ceea ce a făcut a plecat din domiciliul conjugal fără să spună la cineva fapta sa odioasă.

Văzând că nu mai dau de mai bine de două zile niciun semn prin gospodărie vecinii au alertat pe unul din cei patru copii ai cuplului, fiul celor doi care locuia cu ei dar pentru câteva zile fusese la mare cu familia.

Sosit la casa părintească bărbatul și-a găsit mama moartă. De urgență a chemat poliția care mai departe a alertat specialiștii de la IML care au constatat decesul. Pe fir au intrat și procurori ai secţiei de urmărire penală din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt care au dispus ieri printr-o ordonanţă reţinera pe o durată de 24 ore a bătrânului sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, prevăzută de art.188 al. 1 C.p.

„În fapt, s-a reţinut că, la data de 30.07.2017, în timp ce suspectul N.M. se afla în locuinţa comună situată pe raza or. Piatra-Olt, sat Criva de Jos, jud. Olt, a exercitat, prin folosirea unei lopeţi, multiple acţiuni de agresiune fizică asupra soţiei sale N. E. (în vârstă de 78 ani), localizate la nivelul întregului corp, iar la scurt timp aceasta a decedat, fiind găsită în data de 01.08.2017 de către fiul său. După săvârşirea faptei suspectul N.M. a fugit de la locuinţa comună, acesta fiind depistat la data de 01.08.2017 cu ocazia cercetărilor, de către organele de poliţie, la un alt imobil de pe raza aceleiaşi localităţi. Din concluziile preliminare întocmite de către medicul legist din cadrul IML Craiova  rezultă că moartea victimei N.E. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei meningo – cerebrale, consecinţa unui traumatism cranio-cerebral produs în condiţiile unui politraumatism – heteroagresiune. Pe corp prezită multiple leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire repetată, cu corp dur cu margini ascuţite, posibil lopată, comprimare între planuri dure şi compresiune digitopalmară la nivel cervical. Între leziunile traumatice şi deces există legătură de cauzalitate directă necondiţionată. Moartea poate data din data de 30/31.07.2017. Pentru aceste considerente, reţinându-se că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege, în cursul zilei de astăzi, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt vor solicita judecătorului de drepturi şi libertăţi arestarea preventivă a inculpatului pentru o durată de 30 zile. Precizăm că punerea sub învinuire a unei persoane suspecte sau punerea în mişcare a acţiunii penale pentru o persoană inculpată reprezintă etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot în nicio situaţie să înfrângă principiului prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat de presă trimis de Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt. Acum bărbatul își așteaptă judecata magistraților care în mod sigur vor avea grijă să-l trimită pe acesta după gratii.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...