Copiii din Scornicești, sărbătoriți de autoritățile locale

Date:

Share post:

Copiii din orașul Scornicești vor fi sărbătoriți și în acest an de autoritățile locale. Micuții vor primi pachețele cu dulciuri cu ocazia zilei de 1 iunie. Vestea a fost împărtășită chiar de primarul localității, Daniel Tudor:
”Ne apropiem cu pași grăbiți de prima zi a lunii iunie, o zi care a fost și va rămâne cu totul specială pentru copiii din lumea întreagă.
Cu această ocazie, și anul acesta, la Scornicești, 1 iunie – Ziua Internațională a Copilului, este marcată așa cum se cuvine, administrația locală alegând să ofere, din timp, pachetele cu darurile mult așteptate de toți școlarii și preșcolarii din localitatea noastră.
Gestul, simbolic, vine ca o recunoștință pentru micuții noștri, pentru puritatea lor, pentru felul în care ne fac să ne simțim ori de câte ori îi avem în jurul nostru. Ei reprezintă viitorul acestei țări, sunt cei care ne dau speranță, ne motivează și ne ajută să depășim, întotdeauna, orice obstacol.
La mulți ani, copii! Multă sănătate, spor la învățătură și mult succes în viață!” a declarat edilul.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...