CONCEDIERI COLECTIVE LA DOUĂ FIRME DIN OLT. CARE SUNT ACESTEA

Date:

Share post:

Zeci de angajaţi care lucrau în două fabrici din Olt au rămas fără locuri de muncă în ultima perioadă. Este vorba despre două fabrici de confecții textile din Slatina și Caracal.

Dificultăţile economico-financiare şi lipsa comenzilor şi contractelor de prestări servicii, reducerea pieţei de desfacere şi a cererilor de produse generate de criza COVID-19 îi determină pe unii patroni să ia decizii radicale în ce priveşte angajaţii. Este și cazul a două firme de confecţii din judeţul Olt, care pe fondul diminuării cererilor din partea clienților au fost nevoite să renunțe în total la 50 de angajați. Prima este firma de tricotaje S.C. ITR S.R.L Caracal, administrată de italianul Del Carlo Piero, care a disponibilizat 21 de angajați, desi inițial anunțase că va da afară 164 de salariați, iar cea de-a doua este MARITHEO CONF TEXTILE din Slatina care a renunțat la 29 de angajați.

Despre această situaţie deloc plăcută, atât pentru conducerea societăţii, cât şi pentru foştii angajaţi, unul din reprezentanții firmei MARITHEO CONF TEXTILE ne-a declarat:  Contractul a fost suspendat pe perioada pandemiei, nu au fost comenzi, nu s-a lucrat. Acesta este motivul. Sunt aproximativ 29 de persoane care beneficiază de șomaj. Acum gândiți-vă care este motivul disponibilizărilor de la Mioveni de la Dacia, care este motivul de la Electroputere, care este motivul de la oricare dintre instituțiile care au disponibilizat pentru că nu există comenzi și oamenii nu au din ce fi plătiți. Nu știu dacă realizați că situația prin care trecem este una foarte grea. Noi am fost afectați pentru că am avut contracte cu Marea Britanie care au suspendat producția. Așadar oamenii nu puteau fi susținuți de patronat pentru că nu există disponibilități și atunci majoritatea dintre ei au mers în șomaj.

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...