Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a hotărât, miercuri, încetarea delegării pentru 48 de procurori din Parchetul General, DIICOT şi DNA, ca urmare a intrării în vigoare a Ordonanţei pe legile justiţiei. Activitatea procurilor încetează deoarece nu îndeplinesc condiţiile de 10 ani de vechime. Printre aceștia se numără și trei magistrați din Olt. Este vorba despre procurorii Eugen Marian Moșteanu și Marinel Corneliu Pavel, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, delegați la DNA Craiova și Florina Mihaela Bădan, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Balș, delegată la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt.
Potrivit deciziei Secţiei pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, începând de miercuri, încetează delegarea pentru 48 de procurori de la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), DNA şi DIICOT, după ce Ordonanța de Urgență a Guvernului (OUG) pe legile justiţiei a intrat în vigoare. Cei care încetează activitatea nu întrunesc condiţiile necesare de vechime, adică minimum 10 ani. Astfel, un număr de 12 procurori de la Parchetul General se întorc la unităţile de unde provin, 12 de la DNA, iar restul de la celelalte parchete din ţară. De asemenea, doi procurori DIICOT, delegaţi pe funcţii de conducere în instituţie, îşi încetează activitatea pe aceste posturi.
Parchetul General şi celelalte parchete din ţară:
- Cristina Daniela Balcan – PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti
- Bogdan Beligan – PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1)
- Elena Hach – PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov)
- Lavinia Ionescu – PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti)
- Anda Murgoi- PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia)
- Iuliana Magdalena Olteanu – PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 6)
- Mihai Prună – PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti)
- Emilia Georgeta Stoica – PÎCCJ (provine de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti)
- Silviu Chifan (provine de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi)
- Ionel Corbu – PÎCCJ (provine de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti)
- Gheorghe Prelipcean – PÎCCJ (provine de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi)
- George Toma – PÎCCJ (provine de la Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti)
- Cosmin Gheorghe Andraş (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna)
- Narcisa Apostol (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răcari)
- Florina Mihaela Bădan (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Balş)
- Adina (Malicenco) Breteanu (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba)
- Mihaela Burcă (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova)
- Constantin Chiţu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Piteşti)
- Gina Monica Cibian (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva)
- Liviu Dedulescu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brăila)
- Mariana Aurelia Dumitrache (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău)
- Cătălin Lefter (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova)
- Laura Mincă (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Pucioasa)
- Cristina Mureşan (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1)
- Florica Nan (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti)
- Daniel Popescu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 3)
- Constantin Puiulescu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş
- Florin Sas (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Oradea)
- Nicolae Sprîncu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1)
- Marian Tudor (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sector 1)
- Marin Tudose (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Însurăţei)
- Marius Mihai Ungureanu (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba)
- Maria Mirabela Viciu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Ploieşti)
- Maria Ilioiu (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Prahova)
DIICOT:
- Ion Florin
- Ionică Marius Petrişor
DNA:
- Gabriela Castravete (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov)
- Marian Chiriac (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti)
- Ciprian Gherasim (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Reghin)
- Ştefan Aurelian Ispăşoiu (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov)
- Marian Eugen Moşteanu (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt)
- Veronica Violeta Oprea (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Buzău)
- Marinel Corneliu Pavel (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt)
- Florentin Riza (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj)
- Simona Troacă (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timişoara)
- Elena Carmina Brînduşi (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş)
- Viorel Oprea (provine de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgovişte)
- Doriana Rotaru (provine de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj)
Secţia de procurori din CSM a decis, miercuri, în unanimitate, să recomande ca prevederile din OUG pe legile justiţiei să se aplice pentru viitor, a anunţat vicepreşedintele Consiliului, Codruţ Olaru, care a mai precizat că, după părerea membrilor CSM, nu ar trebui să plece niciun procuror.
Articolul 7 din OUG pe legile justiţiei, cel care a stârnit controverse, arată că „procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţei de urgenţă, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, precum şi în cadrul celorlalte parchete, rămân în funcţie în cadrul acestora, numai dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute de Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”.
Noile prevederi din ordonanţa de urgenţă, care a fost publicată marţi în Monitorul Oficial, impun o vechime de cel puţin 10 ani în magistratură pentru procurorii din Parchetul General, DNA şi DIICOT.
Sursa: realitatea.net