Ceremonie emoționantă, la sediul ISU Olt

Date:

Share post:

Plutonier adjutant STĂNCIULEASA Dumitru-Cătălin și Plutonier major RADU Victor au fost avansați în gradul de plutonier adjutant șef, respectiv plutonier adjutant.
Cei doi au fost recompensați pentru modul în care au acționat la incendiul produs la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Slatina, aceștia intervenind alături de echipajele specializate, din proprie inițiativă, în timp ce se aflau în afara programului de lucru.
Plutonier adjutant șef STĂNCIULEASA Dumitru-Cătălin și Plutonier adjutant RADU Victor sunt pompieri în cadrul Detașamentului Slatina, iar în cei aproape 15 ani de carieră au dat permanent dovadă de profesionalism și de respect față de nobila meserie pe care și-au ales-o.
„Stimați colegi, mă bucur că am ocazia de a vă recompensa astăzi, pentru modul exemplar în care ați acționat la incendiul produs la Secția de Psihiatrie a Spitalului Județean de Urgență Slatina. Chiar dacă a fost o misiune cu un grad ridicat de dificultate, în special din cauza numărului mare de persoane care se aflau în clădire în momentul izbucnirii incendiului, am reușit să acționăm rapid, iar acest lucru a însemnat vieți și bunuri salvate. Faptul că în urma evenimentului nu s-au înregistrat decese sau persoane rănite grav, este încă o dovadă a profesionalismului de care ați dat dovadă cu toții. Vă mulțumesc tuturor pentru implicare și vă asigur de întreaga mea considerație” le-a transmis Colonel Adrian TĂNASE, Inspector Șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...