Ce opțiuni avem?
Recomandarea centrală a Raportului SAR 2018 – și avertismentul său – este că în absența unei deplasări a accentului pe prevenirea corupției în loc de reprimarea ei, campania anticorupție din România va eșua.
Acțiunile DNA sunt instrumentalizate politic și de către media, după ce au avut interacțiuni necuvenite cu serviciile de informații, exagerate în mass media de diferite interese și erau oricum insuficiente față de amploarea problemei. Regulile jocului poti fi schimbate doar prin politici agreate bipartizan unde eliminarea corupției este un obiectiv secundar, dar indispensabil, de exemplu o creștere a calității serviciilor publice, a eficienței achiziițiilor publice sau a predictibilității investițiilor pe termen lung. Desigur, aceste obiective nu se pot realiza fără o implicare guvernamentală, care a fost slabă și inconstantă până în prezent.
În cele ce urmează vom descompune această recomandare principală în mai multe secundare.
- Depolitizarea birocrației
Sume importante sunt alocate programelor de asistență tehnică ale instituțiilor internaționale pentru dezvoltarea legilor cadru (ex: Legea salarizării nr. 285/2010) sau pentru dezvoltarea unor sisteme de recrutare, monitorizare și evaluare a funcționarilor publici (vezi noul program al Băncii Mondiale în curs de implementare). Aceste programe de reformă structurală nu sunt însă „digerate” de instituțiile vizate. Efectele lor sunt de cele mai multe ori limitate, dacă nu inexistente. Ca un tratament luat pe sărite, nu au cum să îți producă efectele scontate.
Ce s-a dovedit a funcționa în ultimii ani însă este schimbarea unor proceduri în sensul transparentizării decizionale și recrutării obiective a personalului. Mai mult decât atât, nevoia de competențe specifice, mai ales în ceea ce privește fondurile europene, a condus la integrarea specialiștilor. În buclă pozitivă, implementarea proiectelor europene a generat și dezvoltarea unor abordări și proceduri instituționale mai eficiente.
Al doilea element este creșterea salariilor.
Deși pare o situație de tipul „cine împarte, parte își face”, în realitate nivelul foarte scăzut al remunerației în multe dintre instituțiile publice pe parcursul ultimei decade a scăzut atractivitatea acestor poziții pentru tineri profesioniști. În condițiile în care peste 60% din angajații administrației publice au peste 50 de ani, este extrem de importantă recrutarea tinerilor. Acest lucru poate antrena o dinamică pozitivă de dezvoltare a unei noi abordări în funcția publică, dar este important dacă se va ajunge sau nu la o masă critică de tineri profesioniști.
Un obiectiv extrem de important pe termen mediu este dezvoltarea unui sistem de formare al funcționarilor publici. Nu discutăm de cursuri de formare profesională continuă pe competențe specifice (ex: achiziții publice, fonduri europene), pentru că aici s-au înregistrat o serie de opțiuni utile pe parcursul ultimilor ani. Ceea ce lipsește în continuare este un sistem de certificare pe ansamblul categorie de funcționari publici.
O „pepinieră de cadre” este ceea ce multe universități de prestigiu din străinătate se prezintă a fi (ex: ENA în Franța, LSE în Anglia). O pepinieră de cadre este absolut necesară pentru a avea un aparat administrativ funcțional și bine pregătit.
Modul de gândire al funcționarilor publici este cel care poate susține sau deturna competențele pe care aceștia le au. Dar, cine îi formează pe formatori? Un proces de formare slab calitativ sau deturnat poate avea efectul opus celui scontat. Institutul Național de Administrație poate fi un bun ecosistem de dezvoltare a unei identități colective și a abordării corecte față de funcția publică.
Un al doilea obiectiv important este dezvoltarea unui sistem integrat de gestiune a funcției publice. Aici ANFP poate juca un rol mult mai important în recrutarea și evaluarea funcționarilor publici la nivel național și local. În prezent este un organ de monitorizare fără instrumente concrete de sancțiune sau intervenție. Un sistem integrat care să vizeze întreg parcursul carierei funcționarilor publici poate conduce la îmbunătățirea semnificativă a profesionalizării administrației publice din România.
Mai există și o serie de remedii la îndemâna decidenților politici și a societății prin angajare pro-activă în susținerea bunelor practici la nivel instituțional. În primul rând, profesionalizarea funcției publice nu necesită neapărat o reformă structurală națională.
Echipe noi dedicate obiectivelor de dezvoltare mari (ex: atragerea și absorbția fondurilor europene) au dat randament și au fost susținute de politicieni pentru că dezvoltarea unor astfel de proiecte îi ajută electoral.
Un alt exemplu bun este implementarea sistemului de management public. Deși continuă să fie subordonat factorului decizional politic, un profesionist decuplat de relații de putere din interiorul unui partid politic poate avea totuși o perspectivă mai eficientă asupra gestiunii resurselor publice. Managementul public a fost instituit cu succes o perioadă la nivelul companiilor de stat. La nivel local, existența unui City Manager tinde să crească competitivitatea administrației publice locale.
- Implementarea reală a legii guvernanței corporative
O revenire la cercul virtuos al guvernanței corporative ar însemna ca MFP să își asume rolul de lider în implementarea acestui proces, prin acțiuni precum sancționarea imediată și publică a tuturor autorităților publice tutelare și întreprinderilor publice care nu implementează cadrul legislativ în vigoare, precum și prin acțiuni de asistare a tuturor întreprinderilor publice și autorităților publice tutelare în vederea dezvoltării capacității de implementare a legii.
Aceste acțiuni pot fi finanțate prin fonduri europene sau asistență de la instituțiile financiare internaționale. Ar însemna ca statul să alcătuiască scrisori de așteptări ferme și realiste, să selecteze administratori în mod transparent și profesionist, și să monitorizeze sistematic performanța organelor de conducere conform unui set de indicatori de performanță adecvat și personalizat profilului companiilor. Parlamentul, în acest context, ar retrage orice tentativă de modificare a legii. Presa și societatea civilă ar trebui să susțină demersul prin exercitarea rolului de watchdog și prin activism investițional.
Din păcate coaliția de guvernare, ministerele de linie, autoritățile publice locale par să vrea să răsplătească în continuare fidelii politici prin funcții în companii de stat, evitând transparentizarea acestora și continuând controlul politic al funcțiilor esențiale ale acestora (achiziții, recrutări, demiteri).
Există altfel riscul ca unele Consilii de Administrație interimare, alcătuite din amici politici, să se permanentizeze. Pe termen lung, pachetele de acțiuni ale statului în respectivele companii pot fi transferate într-un Fond Suveran de Investiții controlat de un grup restrâns de persoane fidele coaliției de guvernare. Deși asta ar întâmpina mare opoziție de la CE și chiar MFP (parțial) nu e de neconceput. Ca atare, se impune restabilirea urgentă a procesului de implementare a Legii 111/2016 și a normelor metodologice aferente pentru toate întreprinderile publice.
MFP trebuie să își asume rolul de coordonare centrală, supraveghere și îndrumare a autorităților publice tutelare în vederea implementării corecte a legislației. Un proces masiv de educare a responsabililor din aceste autorități publice (ministere, primării, consilii județene, etc.) trebuie să aibă loc, pentru a evidenția faptul că legea nu slăbește puterea ministerelor, ci întărește funcția de acționar a statului. În acest sens, „Ghidul privind gestionarea participațiilor statului în economie”, publicat de MFP63, precum și memorandumul „Participarea statului în econonomie, Orientări privind administrarea participațiilor statului în întreprinderile publice. Rolul și așteptările statului ca acționar”, adoptat de guvern în august 2016 pot fi instrumente extrem de valoroase.
Prin posibilitatea negocierii unor indicatori non-financiari de performanță precum și prin obligația formulării unei scrisori de așteptări, legislația în vigoare conferă statului instrumentele necesare pentru ca acesta să fie un administrator puternic și responsabil pentru gestionarea participațiilor sale în economie. MFP trebuie să aplice de urgență regimul de sancțiuni impus de lege iar Curtea de Conturi trebuie să se sesizeze cu privire la prejudicierea bugetului de stat prin neaplicarea acestor sancțiuni.
Desigur, legislația împiedică numirile discreționare, politice, precum și conducerea companiilor în baza unor impulsuri de moment ale politicienilor. Adică tot ceea ce politicienii își doresc. În absența onestității și voinței politice, orice lege nu este decât o bucată de hârtie. Presiunea masivă din partea societății civile (spre exemplu, printr-un barometru privind guvernanța corporativă sau prin activism în AGA – este suficientă achiziționarea unei singure acțiuni la oricare din întreprinderile publice listate la bursă pentru acționarea în judecată a statului pentru nesocotirea drepturilor acționarilor minoritari – un alt principiu esențial al guvernanței corporative) și presei, în colaborare cu opoziția parlamentară, rămâne, în acest context, singura armă reală pentru împiedicarea anulării complete a oricărei urme de bună guvernare în companiile de stat.
- Raționalizarea investiției publice
În ciuda creșterii ei spectaculoase, România are prea multe elemente din modelul grecesc intrat în istorie sub denumirea anecdotică „from boom to bust”, adică de la înflorire direct în faliment. Discreționalitatea investițiilor publice, cu lipsa de predictabilitate, transparență și permanentă negociere sapă la temelia oricărei perspective de dezvoltare durabilă. Așa cum este de altfel recomandat de către unele direcții generale europene (Muncă, Regio) și a început să fie implementat în Polonia, România are nevoie de un plan fix de investiții pentru dezvoltare, negociat cu toți actorii sociali și regionali, incluzând toate fondurile naționale și europene (mai puțin cele private, care sunt incerte), pentru zece ani minimum. Proasta guvernare duce la ineficiența investiției publice, o problemă chiar mai mare în România decât subfinanțarea acestora și care poate fi mult mai ușor rezolvată.
- Mai multă putere cetățeanului consumator
Eșecul, în orice caz de imagine, al PSD în a crește salariile categoriilor de personal calificat cu alte opțiuni pe piața muncii nu este doar o întâmplare. Când o politică oportună devine un dezastru de PR, este cazul să ne întrebăm ce anume s-a întîmplat. Nimic, decât că un guvern incapabil să culeagă vreun feedback sau să se consulte în general nu are cum să facă reforme corecte, chiar bine intenționate, pentru că îi lipsește informația.
Astfel s-a ajuns ca în acele spitale care trebuiau să profite de pe urma reformelor, medicii să se solidarizeze cu infirmierele și să avem greve spontane în loc de aplauze. Guvernele și orice partide la guvernare ar avea mult de câștigat dacă ar pricepe că a devenit indispensabilă consultarea din vreme a cetățenilor și a grupurilor interesate de anumite reforme sau servicii. Deși România are milioane de utilizatori Facebook și o bună acoperire Internet, auditul serviciilor practicat de cetățeni sau ONG-uri reprezentative aproape că nu există, iar sondajele pentru a testa performanța serviciilor sunt mai degrabă o excepție, în condițiile în care ar trebui să devină principalul instrument de calibrare a politicilor publice.
- Europenizarea reformei instituțiilor de control, protejarea instituțiilor performante
România trebuie să reformeze Curtea de Conturi, Fiscul și un număr de instituții de control care funcționează suboptimal, deși au resurse și personal de bună calitate. Fondurile europene de asistență tehnică trebuie folosite în acest scop și nu pe studii de fezabilitate, ci pentru a angaja direct în puncte cheie cu mandat de evaluare și reorganizare manageri performanți din state membre mai avansate. Nu este nevoie de împrumuturi de la Banca Mondială pentru a reforma Fiscul, în condițiile în care avem fonduri europene ineficient cheltuite în programe pentru capacitate administrativă sau asistență tehnică. Condiția este însă renunțarea la naționalismul păgubos și deschiderea spre restul Europei. Dacă în 25 de ani nu am reușit să reformăm Fiscul, de ce să nu solicităm ajutor de la instituții performante din alte țări membre? Sau mai încercăm 25 de ani?
În același sens, deși nu există instituție perfectă, este deplasat accentul pe reforma DNA, ANI sau a CC în condițiile în care aceste instituții sunt cele care înregistrează performanțe. Desigur că DNA trebuie să devină mai transparentă și mai imparțială, dar CCR conduce deja în această direcție, iar mandatele șefilor DNA sunt destul de scurte pentru controlul lor. Ce este absurd în acest moment este discuția despre DNA și CC, instituții care operează mai eficient decât media în cadrul mandatului lor, dar să nu existe exigențe deloc față de alte instituții mai puțin performante, de la Curtea de Conturi la Inspectoratul pentru Construcții. Prefecturile au devenit aproape irelevante în mandatul lor de control al legalității.
Deși trebuie trecut accentul anticorupției pe prevenție, acest lucru nu se poate realiza dacă majoritatea parlamentară și guvernul se concentrează mai degrabă pe penalizarea celor performanți în loc să își ridice propriul grad de eficiență.
Sursa:www.romaniacurata.ro
