Case și terenuri din Olt, scoase la vânzare de Fisc

Date:

Share post:

Taxele și impozitele neplătite îi pot lasă pe olteni fără case. Fiscul a scos la vânzare imobile și terenuri ale unor persoane sau firme cu datorii la stat. Bunurile vor fi vândute la licitație în ziua de 9 iulie, la sediul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice (AJFP) Olt, situat în strada Arcului, numărul 2A, din Slatina.

Oltenii care doresc să fugă de zgomotul din Slatina și să găsească o oază de liniște pot să achiziționeze o casă de locuit în comuna Valea Mare, sat Bârca, strada Fâneții, în suprafață de 94 de metri pătrați la prețul de pornire a licitaţie, exclusiv TVA (preț evaluare redus 50%) de 10.150 lei și un teren intravilan cu suprafața de 1.607 metri pătrați, în aceeași locație, prețul de pornire, redus cu 50%, fiind de 6.550 de lei. În aceeași zi Fiscul scoate la vânzare o casă de locuit în suprafață de 62 de metri pătrați situată în localitatea Corbu, preț pornire a licitație, exclusiv TVA (preț reevaluare) de 31.873 de lei, anexă, în suprafață de 18 metri pătrați, în aceeași locație, preț pornire a licitație, exclusiv TVA (preț reevaluare) de 4.518 lei și teren intravilan-curți construcții, în suprafață de 1.000 de metri pătrați, în aceeași locație, la prețul de 4.460 de lei. Nu în ultimul rând, AJFP Olt scoate la vânzare o casă de locuit, cu suprafață de 90 de metri pătrați împreună cu terenul aferent, situate în localitatea Brebeni, prețul de pornire a licitație, exclusiv TVA (preț evaluare) de 26.000 de lei. Termenul limită pentru depunerea ofertelor este 6 iulie.

Pentru participarea la licitații ofertanții trebuie să depună, cu cel puțin o zi înainte de data licitației: oferta de cumpărare, dovada plăţii taxei de participare, reprezentând 10% din preţul de pornire a licitaţiei; împuternicirea persoanei care îl reprezintă pe ofertant; pentru persoanele juridice de naţionalitate română, copie de pe certificatul unic de înregistrare eliberat de Oficiul Registrului Comerţului; pentru persoane juridice străine, actul de înmatriculare tradus în limba română; pentru persoanele fizice române, copie de pe actul de identitate; pentru persoanele fizice străine, copie de pe actul de identitate/pașaport; dovadă emisă de organele fiscale centrale  că nu au obligaţii fiscale restante.

Ilie Bîzoi

spot_img

Related articles

Surorile gemene Kessler, vedete ale anilor ’60, au murit în aceeaşi zi, la vârsta de 89 de ani, prin sinucidere asistată

Surorile Kessler, celebrele dansatoare inseparabile din anii '50-'70, care au apărut în toate sălile de spectacol din Europa,...

Informare – SC OMV PETROM MARKETING SRL

Această informare este efectuată de SC OMV PETROM MARKETING SRL, cu sediul în Bucureşti, sectorul 1, Strada Coralilor,...

Informare – OMV PETROM MARKETING SRL

Această informare este efectuată de SC OMV PETROM MARKETING SRL, cu sediul în Bucureşti, sectorul 1, Strada Coralilor,...

Remember 18 noiembrie

Pe 18 noiembrie 401, vizigoții, conduși de Regele Alaric I, traversează Alpii și invadează nordul Italiei. Pe...