Caracal: Aproape 100 de persoane, evacuate

Date:

Share post:

Pericol mare de explozie în gară!

Noaptea trecută, în jurul orei 22:30, cineva a sesizat că dintr-o cisternă-vagon (dintr-un convoi de aproape 20 de asemenea încărcături ce formau garnitura) se scurge un caz polipropilenă.

S-a dat imediat alarma şi au venit rapid mai multe echipaje de intervenţie ISU, dotate cu  echipamente speciale.

Toată acţiunea a fost condusă de subprefectul de Olt (încă în exerciţiu), Radu Ioniţă, prezent la faţa locului.

În urma consultării cu secretarul de stat, Araffat, acesta a dispus evacuarea din zonă (Gara CFR Caracal) a unor familii, aproape o sută de persoane.

În jurul orei 12:30, a fost eliminat orice pericol, iar convoiul a putut să-şi urmeze deplasarea.

Precizăm că cisterna în cauză prezenta fisuri la robinetul de închidere şi gazul putea produce o explozie foarte puternică, antrenând şi celelalte vagoane-cisternă, parte din convoi.

Modul în care s-a acţionat de ISU şi cei prezenţi sus, conducerea Prefecturii Olt a fost apreciat şi de către conducerea Ministerului Afacerilor Interne.

P.C.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...