Bilete de tratament în 16 staţiuni pentru pensionarii olteni

Date:

Share post:

 

De luni, 16 octombrie, va începe distribuirea unei noi serii de bilete de tratament balneoclimateric pentru pensionari. Aceştia se vor bucura de facilităţile din staţiuni şi de tratament doar dacă vor avea asupra lor cardul de sănătate, care trebuie să fie activat.

 Începând de luni, Casa Judeţeană de Pensii (CJP) Olt pune în vânzare o nouă serie de bilete de tratament (seria a XVI-a), prezentarea pensionarilor în staţiuni fiind în perioada 30 octombrie – 4 noiembrie 2017. Pentru această serie, pensionarilor din Olt le-au fost repartizate nu mai puţin de 197 de bilete în staţiunile balneo-climaterice din ţară. Cele mai multe locuri în staţiuni sunt disponibile la Olăneşti (46 de locuri), staţiunea Căciulata (35 de locuri), Govora (30 de bilete), 22 de locuri la Herculane şi 16 în staţiunea Călimăneşti. Alte staţiuni solicitate de pensionarii olteni sunt: Covasna unde sunt disponibile 11 locuri, Felix -10 bilete, la Mangalia sunt repartizate şapte bilete, la Pucioasa cinci bilete, în timp ce la Amara sunt rezervate patru bilete.

De asemenea, oltenii care au optat pentru staţiunile Vatra Dornei, Techirghiol, Slănic Prahova, Buziaş, Bala au la dispoziţie câte două bilete pentru fiecare staţiune, respectiv  un bilet pentru staţiunea  Slănic Moldova. Diagrama de alocarea biletelor se află afişată la sediul Casei Judeţene de Pensii, dar şi pe site-ul instituţiei, www.cjpolt.ro.

„Persoanele care se regăsesc pe listă pot ridica biletele de tratament de la sediul Casei Judeţene de Pensii Olt în zilele de luni şi miercuri, până în data de 23 octombrie 2017, inclusiv. Biletele de tratament din seria 16 – 2017 rămase disponibile se vor afişa în data de 24 octombrie 2017 şi se vor vinde în data de 25 octombrie 2017”, a declarat Iulian Smarandache, directorul executiv al CJP Olt.

Ilie Bîzoi

 

 

 

 

 

 

spot_img

Related articles

Olt: Traficul rutier se desfășoară în condiții dificile din cauza ceții

Ceața densă afectează luni dimineață drumurile din jumătate din țară, vizibilitatea coborând sub 50 de metri în multe zone, iar traficul...

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...