Bilanțul anului 2017 la Tribunalul Olt

Date:

Share post:

Potrivit unui comunicat de presă remis de Tribunalul Olt, în anul 2017 au fost înregistrate un număr de 11.006 cauze, din care 3.278 la secţia I civilă, 6.510 la secţia a II-a civilă de contencios administrativ şi fiscal (din care 640 dosare de faliment) şi 1.218 dosare penale. Prin comparaţie cu anul 2016 (an în care s-au aflat pe rol 10.334 dosare) se constată o creştere a volumului de activitate, cu un număr de 672 dosare.

La începutul anului, stocul de dosare supus analizei a fost de 2.416 dosare din care 1.313 dosare cu profesionişti, falimente şi de contencios administrativ şi fiscal, 932 dosare civile şi 171 dosare penale.

Din numărul total al dosarelor aflate pe rol în anul de referinţă (11.006 dosare) au fost soluţionate un număr de 8.574 cauze după cum urmează: 2.277 de secţia I civilă, 5.184 de secţia a II-a civilă şi de contencios administrativ şi 1.113 de secţia penală, stocul rămas la finele anului fiind de 2.432 dosare din care, 213 dosare se aflau în procedura prealabilă, cu  prim termen în anul 2018, la care se adaugă un număr de 330 dosare suspendate.

Evidențiind rezultatele obținute în anul 2017 de către Tribunalul Olt, constatăm că activitatea instituției în anul trecut a fost una bună.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...