Beneficiari de alocaţii de susţinere a familiei din Olt, obligaţi să dea banii înapoi

Date:

Share post:

Aproape 100 de familii din judeţul Olt au fost depistate că au minţit în declaraţii pentru a încasa alocaţii de susţinere a familiei. Aceşti beneficiari au ascuns faptul că obţin şi alte venituri sau nu au declarat corect componența familiei, ceea ce ar fi dus la excluderea acestora de la alocaţie. 

Ilegalităţile au fost depistate în urma controalelor efectuate de inspectorii sociali din cadrul AJPIS Olt . Ca urmare, cei aproape 100 de beneficiari din Olt  au de înapoiat statului peste 360 milioane ROL, sumă pe care au încasat-o ilegal. „În urma controalelor efectuate au fost constituite 96 de debite, pentru plăţi necuvenite de beneficii de asistenţă socială ca urmare a obținerii de venituri nedeclarate care duc la excludere, sau nedeclararea corectă a componenței familiei, în sumă de 36.357 de lei. Sunt multe familii care au copii mulți plecați în străinătate și nu îi declară”, a precizat Ileana Ghiţă, directorul executiv al AJPIS Olt.

Alocaţia de susţinere a familiei se acordă lunar pe bază de cerere şi declaraţie privind componenţa familiei, veniturilor acesteia şi, după caz, privind frecventarea cursurilor şcolare de către copiii aflaţi în întreţinere, care se înregistrează la primăria localităţii în a cărei rază teritorială domiciliază sau îşi are reşedinţa familia.

Familiile care beneficiază de alocaţie de susţinere familială au obligaţia să comunice în scris primarului în termen de maximum cinci zile orice modificare cu privire la componenţa familiei şi/sau a veniturilor realizate de aceştia. Din păcate, multe familii ignoră această obligație, iar în final se trezesc că vor trebuie să dea banii înapoi.

Ilie Bîzoi

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...