BABASHA VINE LA SCORNICEȘTI

Date:

Share post:

Primăria și Consiliul Local Scornicești, în frunte cu edilul Daniel Tudor, vor organiza în perioada 29-30 august 2024 „Sărbătoarea pâinii”, adică Zilele Orașului Scornicești.

Pentru  cei prezenți vor urca pe scenă interpreți de renume precum: Babasha, Lino Golden, JO, Nikos Drăgulina, Emilia Dorobanțu, Roberta Crintea, Violeta Constantin, Florin Grigore, Ansamblul „Călușul” Scornicești, Ansamblul „Oltenași Slatinei”, Grupul Vocal Folcloric „Nedea Novaci”, Mădălin Gheorghe, Anastasia Codruț, Ana Burciu, Georgiana Țundrea, Alexia Țârcomnicu, Elena Bălan, Iazmina Cojocaru, Valentin Sanfira, Marian Medregoniu și Ilie Dură.

Vă informez pe această cale, că o nouă ediție a frumoasei noastre sărbători locale „Sărbătoarea pâinii”, va avea loc la finalul lunii august. Ediția a XXIX-a vine cu o mare surpriză, spectacolul desfășurandu-se în decursul a două zile (29 și 30 august), unde vă așteptăm în număr cât mai mare. Acesta se va desfășura în zona stadionului „Viitorul”, unde ne vor încânta cu prestațiile lor renumiți artiști de muzică și dans. Vă așteptăm cu drag!” a transmis edilul din Scornicești.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...