AVERTISMENT al ofițerilor ANTICORUPȚIE la adresa directorilor școlilor de șoferi și instructorilor auto din Olt

Date:

Share post:

Ofițerii Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Judeţean Anticorupţie Olt împreună cu reprezentanţi ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Olt, au desfășurat activități de prevenire a corupției precum și activităţi de popularizare a sistemului Call-Center anticorupție 0800.806.806, în cadrul campaniei ,,TU POȚI FACE LUMINĂ”.

  În acest context, miercuri 23 octombrie, ofițerii Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție Olt au susținut o activitate de informare preventivă anticorupţie cu reprezentanții școlilor de șoferi de pe raza județului Olt și au fost înmânate acestora, precum și candidaților pentru obținerea permisului de conducere auto, pliante și flyere.

În scopul prevenirii unor fapte de corupţie care pot apărea în relația cu lucrătorii Ministerului Afacerilor Interne, precum și pentru formarea unei atitudini anticorupție și a unui comportament responsabil și proactiv în rândul angajaților școlilor de șoferi, dar și a candidaților prezenți pentru obținerea permisului de conducere auto, ofițerii Direcţiei Generale Anticorupţie, prin informațiile prezentate, au urmărit conştientizarea participanților cu privire la atitudinea ce trebuie adoptată faţă de faptele de corupţie, consecinţele implicării în astfel de fapte și modalitățile de sesizare a acestora, se arată într-un comunicat al Direcției Generale Anticorupție Olt.

Organizarea sesiunii de informare preventivă, la care au participat directori ai şcolilor de şoferi şi instructori auto, a avut ca obiective relația cetățean – funcționar M.A.I., menținerea unui climat de integritate, promovarea competențelor D.G.A., și a liniei gratuite Call-Center anticorupție 0800.806.806.

Totodată au fost prezentate măsurile propuse prin Planul de Integritate pentru implementarea Strategiei Naţionale Anticorupţie la nivelul Ministerului Afacerilor Interne în perioada 2017-2020, cu referire directă la obiectivul specific privind ”Creşterea integrităţii, reducerea vulnerabilităţilor şi a riscurilor de corupţie în domeniul regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor”. De asemenea, le-au fost aduse la cunoștință datele de contact ale Serviciului Județean Anticorupție Olt – str. Primăverii nr. 15, telefon0249/431002, e-mail olt.dga@mai.gov.ro

 

spot_img

Related articles

Olt: Traficul rutier se desfășoară în condiții dificile din cauza ceții

Ceața densă afectează luni dimineață drumurile din jumătate din țară, vizibilitatea coborând sub 50 de metri în multe zone, iar traficul...

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...