ATENȚIE. Polițiștii olteni dau, din nou, amenzi pentru nerespectarea carantinei

Date:

Share post:

Polițiștii olteni au început controalele aplicând sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecție împotriva răspândirii virusului SARS-COV2. Două persoane din comuna Iancu au fost amendate cu 1.000 de lei, pentru că nu au respectat măsura izolării.

„La data de 27 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 1 Poliție Rurală Bobicești, aflându-se în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au constatat că două persoane, ambele din comuna Iancu Jianu, nu au respectat măsura izolării la domiciliu. Cei în cauză, au fost sancționați contravențional, conform Legii nr. 55/2020, cu amendă în valoare de 1.000 de lei pentru fiecare, fiind informată Direcția de Sănătate Publică Olt”, se arată într-un comunicat al IPJ Olt.

Polițiștii olteni au derulat controale în contextul epidemiei COVID, fiind verificate persoanele aflate în izolare sau carantină la domiciliu, dar și zonele aglomerate, spațiile comerciale şi mijloacele de transport în comun, cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă.

„La activităţile de verificare desfășurate au participat peste 250 de forţe de ordine, fiind verificate 111 societăți comerciale, precum şi 121 de mijloace de transport persoane. Totodată, au fost legitimate și verificate aproximativ 2.000 de persoane.  Pentru abaterile constatate au fost aplicate 73 de sancţiuni contravenţionale, în valoarea totală de 2.500 de lei, dintre care 71 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală și 2 pentru nerespectarea măsurii de izolare. Activitățile vor continua și în perioada următoare, scopul vizat fiind limitarea și prevenirea răspândirii virusului Sars-CoV 2”, se mai arată în comunicatul citat.

spot_img

Related articles

Brebeni: Dumitrana Niculae, în vârstă de 65 de ani, a dispărut

Poliţiştii din Olt îl caută pe Dumitrana Niculae, în vârstă de 65 de ani, din comuna Brebeni care...

Cristian Bircea a câștigat procesul cu CAO

Cristian Bircea a câștigat procesul cu Compania de Apă Olt. În aceste condiții, fostul director concediat de administrația...

Marius Oprescu explică motivul pentru care comuna Dobrosloveni primește cei mai mulți bani

Comunei Dobrosloveni i-a fost alocată suma de 800 mii lei din Fondul de Rezervă bugetară la dispoziția Consiliului...