Aproape 300 de firme din Olt au pus lacătul pe uşă, în primele două luni

Date:

Share post:

Aproximativ 300 de cereri de radieri de firme au fost înregistrate la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul (ORCT) Olt, în primele două luni ale anului, se arată în ultimul raport dat publicităţii de Oficiul Naţional al Registrului Comerţului.

Numărul firmelor şterse de la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt , în primele două luni din 2018, a înregistrat o creștere faţă de aceeași perioadă din 2017 ceea ce denotă că situaţia este relativ îngrijorătoare pentru mediul de afaceri. Dacă în primele două luni din 2017 fuseseră radiate, în Olt, un număr de 172 firme, în același interval din 2018,  au fost radiate voluntar 274, ceea ce înseamnă o crestere a dinamicii acestui indicator cu 59,30 procente. Numai în luna februarie 2018 nu mai puţin de 130 firme si-au închis porţile. Un simplu calcul arată că, în medie, în fiecare zi din 2018, aproape cinci patroni au pus lacătul pe afacere.

Din peisajul mediului de afaceri al Oltului, au dispărut atât PFA-uri (persoane fizice autorizate), cât şi societăţi comerciale cu răspundere limitată şi mici întreprinderi individuale. Într-un top neoficial al judeţelor cu cele mai mare procent de radieri de firme, în primele două luni din 2018, Oltul se situează pe locul 5 la nivel national, după Dolj (83,90%), Botoșani (75,00%), Caraș Severin (71,82%) și Vrancea (65,91%). De la începutul lunii februarie 2017 radierea unei entități (în urma dizolvării sau lichidării) fie ea cu personalitate juridică (SRL, SRL-debutant etc) sau fără personalitate juridică (PFA, întreprindere individuală/familială) se face fără plata taxelor de registru. Eliminarea tarifelor pentru această operațiune este stabilită de Legea numărul 1/2017, publicată în Monitorul Oficial. Radierea unei entități înseamnă desfiinţarea efectivă a acesteia și stergerea ei din Registrul Comerțului. Radierea apare, în general, în urma dizolvării.

Ilie Bîzoi

spot_img

Related articles

Olt: Traficul rutier se desfășoară în condiții dificile din cauza ceții

Ceața densă afectează luni dimineață drumurile din jumătate din țară, vizibilitatea coborând sub 50 de metri în multe zone, iar traficul...

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...