APIA: Plăți de peste 263 de milioane de euro pentru fermieri!

Date:

Share post:

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că de la începutul lunii decembrie 2018, a autorizat la plată suma totală de 263,70 milioane euro, reprezentând plata regulară aferentă Campaniei 2018, pentru un număr de 509.475 fermieri care au depus Cerere unică de plată.

Din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) se plătesc 240,02 milioane euro, iar diferența de 23,68 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) și cofinanțare de la Bugetul Național, conform tabelului de mai jos:

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel: 4,6638 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28.09.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 351/04 din 01.10.2018, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă); 4,6585 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 29.12.2017 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr. 448/01 din 30.12.2017, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Facem precizarea că începând cu data de 16 octombrie și până în prezent APIA a autorizat la plată pentru Campania 2018 suma totală de 1,326 miliarde euro, reprezentând avans și plată regulară.

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...