ANGAJATORI….RECIDIVIȘTI

Date:

Share post:

De la începutul anului, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Olt a primit peste 400 de sesizări de la angajaţi ai unor firme din judeţ. Potrivit inspectorului şef al ITM Olt, Cristian Ungureanu, cele mai multe reclamaţii vizează neplata drepturilor salariale, la termenele prevăzute în contractele de lucru, dar şi sesizări referitoare la munca suplimentară necompensată financiar sau cu zile libere, neacordarea concediului de odihnă sau neacordarea sporului de noapte, precum și munca la negru.

În urma sesizărilor primite de la angajaţi, reprezentanţii ITM au mers în control şi angajatorii au stabilit termene de plată pentru salariaţi. Daca angajatorii nu se vor conforma, urmează sancţiunile contravenţionale. „Sunt şi angajatori care recidivează şi chiar dacă au avut controale anterioare repetă această deficienţă şi nu plătesc la timp salariile şi aceşti angajatori sunt sancţionaţi. Sancţiunea pentru nerealizarea măsurilor de către inspectorii de muncă cu ocazia controalelor anterioare se sancţionează conform Legii 108/1999 cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei”, a spus Ungureanu.

 

 

spot_img

Related articles

Cetățenii din Corabia, scutiți de penalități fiscale

Reprezentanții Primăriei orașului Corabia au anunțat că cetățenii care își vor achita restanțele fiscale, până la data de...

Judecatoarea Sorina Marinas de la CA Craiova are dosar deontologic

Judecatoarea Sorina Marinas de la CA Craiova are dosar deontologic dupa ce a trambitat cu satisfactie ca un...

Mihai Țiu: ”Studenţii de astăzi sunt liderii de mâine ai României”

Ziua Studenţilor este marcată anual pe 17 noiembrie şi a fost declarată oficial în anul 1941, la Londra,...

Bărbat din comuna Vulpeni, dat dispărut

Poliţiştii din Olt îl caută pe Constantin Ionel Cătălin, în vârstă de 30 de ani, care a plecat...