Alexandru Cumpănașu, din nou tată: ‘Da, vom avea un copil’

Date:

Share post:

Alexandru Cumpănașu, candidatul la prezidențiale, a postat, pe rețeaua sa de socializare, un mesaj în care anunță că va deveni din nou tătic, susținând că nu își dorește nimic mai mult decât ca familia sa să fie reîntregită, cu Alexandra lângă ei, și îmbogățită cu încă un mic membru al familiei.

Copiii mei sunt cele mai de preț daruri pe care le-am primit din partea Domnului!

Sincer vă spun, nu știu cum de am fost atât de norocos, dar am fost binecuvântat cu trei copii minunați. Pentru viitorul copiilor mei, ai noștri, am început această luptă, degeaba vrem școli, spitale, autostrăzi, dacă suntem neputincioși în a ne apăra copiii, în locul statului care ar fi trebuit să asigure siguranța lor.

În acest moment, îmi doream doar două lucruri, să o găsesc pe Alexandra și să știu că familia mea e în siguranță și că va trece cu bine de acest haos! Astăzi, am primit încă o confirmare că Dumnezeu este alături de mine, pentru că EL ne-a dăruit, în aceste vremuri de grea încercare, mie și Simonei, darul vieții. Da, vom avea un copil! Și nu îmi doresc nimic mai mult decât ca familia noastră să fie reîntregită, cu Alexandra lângă noi, și îmbogățită cu încă un mic membru al familiei.

Te iubesc, Simona. Ești femeia care, la nici un an de căsnicie, a fost aruncată în cușca cu lei, a fost calomniată, a fost amenințată și, totuși, ai fost stâlpul meu. De fiecare dată când voiam să renunț, tu mă ajutai să înțeleg că această luptă trebuie desăvârșită, că această luptă nu mai e doar a mea, ci a noastră, a tuturor! Îți mulțumesc pentru că mi-ai arătat că iubirea față de mine, față de oameni, învinge orice obstacol!”, a scris Alexandru Cumpănașu.

Alexandra N.

Articolul precedent
Articolul următor
spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...