Alegeri interne în PNL

Date:

Share post:

Organizația Femeilor Liberale și cea de Tineret de la Slatina are conducere nouă

Săptămână plină pentru liberalii de la Slatina. Vineri au avut loc alegeri interne în cele două organizații de municipiu. Sub atenta supraveghere a președintelui PNL Slatina, Sorin Țîrcomnicu dar și a întregului staff au avut loc alegerile în urma cărora Elena Ioțu a devenit noua preşedintă a femeilor liberale de la Slatina. Aceasta a declarat că implicarea sa în echipa municipală nu face altceva decât să o onoreze și totodată să o responsabilizeze. Tot la sfârșitul săptămânii au avut loc și alegerile pentru stabilirea noului șef de la TNL Slatina. Echipa tinerilor liberali a ales de această dată să fie condusă de Dragoș Popa.

,,Mult succes de aici înainte tânărului Dragoş Popa noul Preşedinte TNL Slatina. Felicitări întregii echipe! De asemenea vreau să o felicit și pe noua președintă a Femeilor Liberale de la Slatina, doamna Elena Ioțu. Sunt convins că împreună cu cele două organizații vom face o echipă puternică la Olt care să ne ajută în bătăliile pe care le vom duce cu adversarii politici”, a declarat Sorin Tîrcomnicu, președintele PNL Slatina.

Echipa de la Slatina i-a avut alături în aceste două ședințe de partid și pe liderii PNL Olt care au asistat la alegerile interne.

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...