ACȚIUNI PREVENTIV – REACTIVE ALE POLIȚIȘTILOR DIN CADRUL SERVICIULUI DE INVESTIGARE A CRIMINALITĂȚII ECONOMICE OLT

Date:

Share post:

Ieri, 20 iunie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt, au desfășurat o acțiune pentru verificarea respectării dreptului de proprietate intelectuală de către operatorii economici.

În cadrul activității, au fost vizați operatorii economici care comercializează articole vestimentare în cadrul unui complex din municipiul Slatina.

În urma controalelor, polițiștii au depistat 11 operatori economici care ar fi pus în circulație produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

În toate cazurile, a fost întocmit câte un dosar penal conform prevederilor Legii nr. 84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice, republicată cu modificările și completările ulterioare.

În vederea continuării cercetărilor, au fost ridicate 205 articole vestimentare, în valoare de aproximativ 85.000 de lei.

La activități au participat și polițiști ai Serviciului de Investigații Criminale, Poliției municipiului Slatina și Serviciului Criminalistic, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Olt.

Astfel de activități vor continua și în perioada următoare pentru impunerea respectării legislației din acest domeniu de către operatorii economici.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...