Accident mortal, la Tia Mare

Date:

Share post:

Grav accident rutier pe Drumul Județean 642, în comuna Tia Mare, duminică seara, ora 21.20, un bărbat de 40 de ani, din Izbiceni, aflat pe bicicletă, fiind acroșat mortal de un autoturism condus de un tânăr de 32 de ani, din Tia Mare, care a fugit de la fața locului.

Șoferul a fost prins ulterior și nu a putut fi testat cu aparatul alcooltest, motiv pentru care i-au fost recoltate probe biologice de sânge, la Spitalul Corabia.

„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, ar fi fost implicat un autoturism, care, la sosirea polițiștilor, nu se mai afla la fața locului, și un biciclist, respectiv un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din comuna Izbiceni, județul Olt. În urma activităților specifice, în comuna Tia Mare, polițiștii au identificat autoturismul implicat în eveniment, dar și conducătorul acestuia, respectiv, un bărbat, în vârstă de 32 de ani, din localitate. Din evenimentul rutier a rezultat decesul biciclistului, în vârstă de 40 de ani. Trupul acestuia a fost transportat la Morga Spitalului Orășenesc Corabia, în vederea efectuării necropsiei”, a declarat Ionuț Vasiloaica, purtător de cuvânt al Poliției Olt.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Corabia, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului, fiind continuate cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul.

foto: prezentare geenrală

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...