Absolvenţii de liceu, promoţia 2018, aşteptaţi să se înregistreze la AJOFM Olt

Date:

Share post:

Absolvenții de liceu, promoția 2018, sunt aşteptaţi să se înscrie în evidenţele Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOFM) Olt pentru a beneficia de asistenţă personalizată în vederea identificării şi ocupării unui loc de muncă. Până la această dată, doar 70 de absolvenți și-au depus dosarele.

Pentru a putea beneficia de primă de inserţie sau după caz, de indemnizaţie de şomaj, absolvenţii de liceu promoţia 2018 trebuie să se înregistreze în evidenţele agenţiilor locale şi punctelor de lucru din subordinea AJOFM Olt în termen de 60 de zile de la data absolvirii, respectiv până la data de 24 iulie 2018 inclusiv.

„Neînregistrarea până la această dată atrage imposibilitatea acordării facilităţilor financiare menţionate mai sus”, a precizat purtătorul de cuvânt al AJOFM Olt, Elena Iordache.

Actele necesare pentru înregistrarea la AJOFM Olt, ca persoană în căutarea unui loc de muncă, sunt actul de identitate (copie şi original), o adeverinţă din care să rezulte data absolvirii (copie + original) și o adeverinţă de la medicul de familie cu menţiunea „apt muncă”.

Elevii care nu au situația școlară încheiată la unele discilpline, se pot înregistra în evidențele AJOFM Olt în termen de 60 zile de la data promovării examenului de corigență (data înscrisă în adeverința eliberată de instituția de învățământ).

Pentru a se înregistra tinerii din judeţul Olt se pot adresa agenţiilor locale şi punctelor de lucru din subordinea AJOFM Olt, în a căror rază teritorială îşi au domiciliu : Agenţia Locală Slatina- str. Prelungirea Crişan, nr.2; Agenţia Locală Caracal – str. Nicolae Titulescu, nr.29; Punct de Lucru Balş – str. Nicolae Balcescu, bl.152, ap.1 si 3; Punct de Lucru Corabia –  str. T. Vladimirescu, nr.52 și Punctul de Lucru Draganeşti Olt, str. N.Titulescu, nr.111

Toate agenţiile locale si punctele de lucru funcţionează zilnic, dupa următorul program : luni- joi    08.00-16.30 și  vineri  08.00-14.00.

Ilie Bîzoi

 

 

 

spot_img

Related articles

Olt: Traficul rutier se desfășoară în condiții dificile din cauza ceții

Ceața densă afectează luni dimineață drumurile din jumătate din țară, vizibilitatea coborând sub 50 de metri în multe zone, iar traficul...

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...