9 Mai, zi istorică sărbătorită la Slatina

Date:

Share post:

Slatina a sărbătorit duminică Ziua Independenței și Ziua Victoriei, momente marcante în istoria națională. Evenimentul a fost organizat la Cimitirul Eroilor. La eveniment au luat parte Florin Homorean, prefectul Judeţului Olt, subprefectul Oltului Ana Maria Ciaușu, cei doi viceprimari ai Slatinei, Gigi Vîlceleanu și Claudiu Stăncioiu, vicepreședintele Consiliului Județean, Virgil Delureanu alături de militari.
”Pe parcursul istoriei, data de 9 mai a marcat evoluția ţării noastre de trei ori: proclamarea Independenţei de Stat a României, Victoria Coaliţiei Naţiunilor Unite în cel de-al Doilea Război Mondial şi Ziua Europei. Sunt momentele în care comemorăm cu veneraţie şi respect eroii neamului românesc care, prin sacrificiul suprem au marcat cursul istoriei naţionale, căci nimic din ceea ce a realizat poporul român în aceste trei momente cruciale ale istoriei lui nu ar fi fost posibil fără jertfa lor. Ei ne-au învăţat lecţia demnităţii şi a patriotismului, dovedindu-ne cu puterea faptelor că dragostea de patrie este cea mai nobilă virtute pentru care merită şi trebuie să luptăm
9 mai 1877 a reprezentat pasul fundamental în consolidarea României ca stat independent şi unitar, un pas pe care l-au făcut înaintașii noștri cu sânge, curaj şi determinare și, mai ales, cu gândul la noi, generaţiile viitoare.
9 mai 1945 a lăsat în memoria noastră sacrificiul eroilor care au sperat într-o lume nouă, clădită pe idealurile și năzuințele de libertate, şi au contribuit prin jertfa lor la sfârşitul celei mai însângerate file a istoriei secolului trecut, Al Doilea Război Mondial.
9 mai 1950 reprezintă, de asemenea, momentul istoric în care statele europene au decis să îşi dea mâna în numele ideii de solidaritate, bunăstare, unitate şi diversitate, moment care ne oferă prilejul de a sărbători astăzi Ziua Europei cu încredere în viitorul proiectului european şi cu asumarea unui rol constructiv al României în acest proiect.
9 mai este, așadar, o zi în care nu doar noi, ci întreaga comunitate europeană solidarizează şi sărbătoreşte împreună. O zi care ne îndeamnă să credem în ideea de Europă a tuturor și de Românie europeană. Să credem într-un viitor comun, construit în numele idealurilor pe care le împărtăşim. Să credem în unitate şi solidaritate. Şi, mai ales, să credem în valorile noastre naţionale.
La mulţi ani României independente!
La mulţi ani Europei!
Cinste, recunoștință și respect eroilor români!” a declarat Florin Homorean, prefectul Judeţului Olt.

spot_img

Related articles

Olt: pensionarii sunt așteptați la băi

Casei Judetene de Pensii Olt i-au fost repartizate un numar de 95 bilete de tratament balnear aferente seriei a...

Bărbat din Slatina, beat la volan

Oamenii legii au oprit, la data de 15 noiembrie, ora 01.00, pentru control, pe strada Cireașov, din municipiul...

CAS Olt: ”Valabilitatea cardului european de asigurări sociale de sănătate a fost modificată„

Casa de Asigurări de Sănătate Olt anunță că perioada de valabilitate a cardului european este de 2 ani...

Handbal: CSM Slatina a încheiat la egalitate, scor 29-29, meciul cu SCM Râmnicu Vâlcea

În acest weekend, echipa de handbal CSM Slatina a evoluat în deplasare, pe terenul celor de la SCM...