Pompierii sunt sărbătoriţi din 1953, ca urmare a faptelor de patriotism şi devotament de care au dat dovadă în 1848, atunci când au apărat Revoluţia paşoptistă împotriva intervenţiei otomane, în bătălia din Dealul Spirii.
La Slatina, activitățile organizate cu ocazia Zilei Pompierilor din România au debutat, pe platoul din fața Instituției Prefectului județul Olt, cu ceremonialul militar dedicat acestui eveniment, în prezența reprezentanților instituțiilor județene și locale.
De asemenea, au fost prezentate mesajele transmise de autoritățile centrale, au fost organizate ateliere de prezentare a manevrelor de prim ajutor, prezentarea tehnicii de intervenție și puncte de informare preventivă a populației.

Tot vineri, 12 septembrie, opt pompieri care s-au distins în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu au fost avansați în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim în grad:
- În gradul de Colonel au fost înaintați Locotenent-colonel Călărașu Marius-Petrică și Locotenent-colonel Gogolan Cornel;
- În gradul de Locotenent-colonel a fost înaintat Maior Dumitru Lucian-Cosmin.
- În gradul de Maior au fost înaintați Căpitan Băsășteanu Alin-Cosmin, Căpitan Glișcă Bogdan-Mihai și Căpitan Văduva Bogdan-Ciprian;
- În gradul de Plutonier adjutant șef au fost înaintați Plutonier adjutant Ene Constantin-Gheorghe și Plutonier adjutant Deaconu Alin-Iulian.
Distincția „salvator de onoare al județului Olt” a fost primită de Plutonier adjutant șef Tanascovici Georgel, șef gardă intervenție – stingere la Stația de Pompieri Balș.
Plutonier adjutant șef Stănescu Cristinel-Răzvan, comandat de echipaj și conducător autospeciale, la Stația de Pompieri Scornicești, i-a fost acordată distincția ”pompier de onoare al județului Olt”.
De asemenea au fost premiate Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, care au obținut rezultate notabile la etapa județeană a Concursurilor Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgență.
Tot în cadrul evenimentului au primit diplome de merit:
– echipa de minifotbal a ISU Olt, vicecampioană la competiția națională dedicată pompierilor, care a reunit 32 de echipe;
– Sublocotenent Purcărea Ștefania, dublă medaliată cu aur și medaliată cu argint la competiția națională de atletism și cros a pompierilor;
– Colonel Gogolan Cornel, medaliat cu bronz la competiția de atletism și cros;
– Plutonier adjutant Bălă Mihai, medaliat cu bronz la concursul național „Cel mai puternic pompier”
Ceremonialul militar s-a încheiat cu defilarea gărzii de onoare și a autospecialelor din dotarea ISU Olt.