Traficul rutier este complet blocat pe Drumul Național 65-European 574, în zona Pădurea Saru, după ce un tir, ce era condus de un sârb, de 65 de ani, s-a răsturnat, pe direcția Balș-Slatina. Șoferul a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
„Din primele verificări, polițiștii au constatat faptul că, în eveniment, a fost implicat un ansamblu de vehicule format din cap tractor și semiremorcă, condus de un bărbat, cetățean sârb, în vârstă de 65 de ani, care, din cauze ce urmează a fi stabilite, s-a răsturnat pe partea carosabilă, pe direcția Balș-Slatina”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.
În aceste momente, traficul pe Drumul Național 65 – European 574 este blocat total, în zona Pădurea Sarului, fiind deviat pe Drumul Expres 12, pe intrările/ieșirile de la kilometrul 30, respectiv 39, pentru repunerea pe roți a ansamblului de vehicule.