UPDATE: Două persoane, un bărbat și o femeie, ce se aflau în autoturismul implicat în accidentul de circulație, produs pe DN 6, au decedat.
„Polițiștii au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autovehicule, respectiv o autoutilitară, condusă de un tânăr, de 23 de ani, în care se mai afla și un bărbat, de 47 de ani, ambii din municipiul Târgu-Jiu și un autoturism, condus de un bărbat, de 78 de ani, în care se mai afla și o femeie, de 73 de ani, ambii din municipiul București. În urma evenimentului rutier, cele două persoane din autoturism au decedat”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Olt, Ionuț Vasiloaica.
Tânărul, în vârstă de 23 de ani, a necesitat îngrijiri medicale, fiind transportat la Spitalul Municipal Caracal.
În acest moment, traficul rutier este în continuare blocat pentru efectuarea de cercetări la fața locului.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.
ȘTIREA INIȚIALĂ:
Traficul rutier este blocat pe DN 6- European 70, între comunele Dăneasa și Stoenești, după ce o mașină și o autoutilitară au fost implicate într-un accident.
Potrivit primelor date, patru persoane au suferit leziuni, două dintre ele fiind încarcerate, inconștiente.
„La data de 20 aprilie a.c., în jurul orei 15.00, Inspectoratul de Poliție Județean Olt a fost sesizat cu privire la producerea unui eveniment rutier pe Drumul Național 6 – European 70, între localitățile Dăneasa și Stoenești. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Olt. Din primele verificări, aceștia au constatat faptul că în eveniment au fost implicate două autovehicule, respectiv o autoutilitară și un autoturism, rezultând 4 victime. În acest moment, traficul rutier este blocat pentru cercetarea la fața locului și pentru intervenția echipajelor de prim ajutor”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.
Polițiștii efectuează cercetări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.