Pictorul Aurel Petrescu aduce ”Vara 2025” la Galeria „Artis” a Muzeului Județean Olt

0
1

Galeria „Artis” a Muzeului Județean Olt va găzdui, luni, 15 septembrie, expoziția personală „Vara 2025” semnată de renumitul pictor Aurel Petrescu. 

Colecția este formată din 18 tablouri realizate în tehnica ulei pe pânză. Dintre acestea, 16 au dimensiunile de 65 cm x 55 cm, iar două se disting prin formatul de 81,5 cm x 55 cm.

Lucrările expuse prezintă peisaje însorite din Franța, Grecia și România, surprinse cu sensibilitate și măiestrie. Fiecare lucrare este o fereastră deschisă către splendoarea naturii în lumina caldă a verii, revelând viziunea personală a artistului asupra frumuseții locurilor pe care le-a explorat.

Aurel Petrescu este o prezență constantă și apreciată pe scena artistică românească, fiind cunoscut de publicul iubitor de artă prin numeroasele sale expoziții deschise începând cu anii 2000. Opera sa a fost expusă cu precădere în Oltenia, în galerii prestigioase precum Galeria „ARTA” din Craiova, Muzeul de Artă Calafat, Muzeul Județean Olt și Galeria „ART Delia” din Slatina, dar și la Muzeul de Artă Pitești, Muzeul Național al Satului din București, Palatul Parlamentului, Cercul Militar Constanța și Muzeul de Artă din Vidin (Bulgaria).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.