Percheziții, la Movileni, după ce un tânăr a convins o fată de 13 ani să se filmeze în ipostaze sexuale

0
1217

Un tânără de 19 ani din comuna Movileni, județul Olt, a fost reținut pentru 24 de ore, fiind acuzat de procurori de pornografie infantilă.

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, au efectuat miercuri, 20 aprilie, o percheziție la domiciliul tânărului din comuna Movileni.

Oamenii legii îl acuză pe tânărul de 19 ani că a pus o minoră de 13 ani să se filmeze în ipostaze sexuale explicite pe care le-a distribuit apoi altor persoane.

„Din cercetări, a reieșit că, în luna februarie 2022, tânărul, în vârstă de 19 de ani, ar fi determinat o minoră să se filmeze în ipostaze sexuale explicite și să-i trimită filmările prin intermediul unei aplicații de comunicare la distanță. Ulterior, bărbatul ar fi stocat materialele pornografice și le-ar fi distribuit către diferite persoane. În urma percheziției domiciliare, polițiștii au descoperit și ridicat, în vederea continuării cercetărilor, un telefon mobil și un hard disk”, au transmis reprezentanții IPJ Olt.

Șase persoane au fost conduse la sediul Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Olt, pentru audieri. Tânărul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova, în vederea continuării cercetărilor.

În urma administrării probatoriului, procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova a dispus măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de tânărul de 19 ani.
Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, urmând ca joi, 21 aprilie a.c., să fie prezentat Tribunalului Dolj, cu propuneri legale.