Patroni din Olt, prinși cu mâța-n sac

0
621

Un patron al unei unități de comerț din Caracal și un altul al unei societăți de alimentație, din același municipiu, s-au ales cu amenzi, în cuantum de 20.000 de lei , fiecare, după ce inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt au depistat că aveau la muncă câte o persoană fără forme legale de angajare.

În luna ianuarie 2019, inspectorii ITM Olt au verificat 235 de agenţi economici atât în domeniul relaţiilor de muncă, cât şi al securităţii şi sănătăţii în muncă, la mai mult de jumătate dintre angajatori fiind identificate abateri de la legislaţia muncii.

Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 137 de  sancţiuni, din care șapte amenzi contravenţionale, în valoare totală de 67.000 de lei, şi 130 de avertismente. Totodată, au fost identificate 249 de deficienţe, pentru care s-au dispus tot atâtea măsuri de remediere a acestora. Cele mai frecvente deficiențe constatate de inspectorii de muncă au fost: neplata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului saptămânal și a concediului de odihnă; netransmiterea la termen, în Registrul General de Evidență a Salariaților, a contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora; neacordarea și neverificarea folosirii echipamentului individual de protecție și neefectuarea controlului medical periodic. Totodată, potrivit şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă  Olt, inspectorul şef Cristian Ungureanu, în luna ianuarie 2019, inspectorii de muncă au identificat două persoane care desfășurau muncă nedeclarată la doi agenți ecomonici din Caracal. Cei doi angajatori au fost amendați cu câte 20.000 de lei, fiecare.

Tot în luna ianuarie, la nivelul judeţului, au fost comunicate de către angajatori ITM Olt 16 evenimente în care au fost implicaţi salariaţi ai unor unităţi din judeţ. Dintre acestea, 15 s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă, unul cu invaliditate permanentă, iar unul s-a soldat cu decesul victimei.