Echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt a intervenit în această după-amiază, în comuna Brebeni, pentru asanarea teritoriului de muniția rămasă neexplodată.
Un localnic a descoperit muniția în timp ce executa lucrări agricole și a dat alarma.
„Specialiștii pirotehnicieni au identificat, ridicat, transportat și depozitat, în vederea distrugerii un proiectil exploziv, calibrul 127 de milimetri, provenit, cel mai probabil, din Al Doilea Război Mondial. Proiectilul avea focosul activ, era tras prin gura de foc și neexplodat. De la început anului și până în prezent, echipa pirotehnică a desfășurat trei misiuni de asanare a teritoriului județului Olt de munițiile rămase neexplodate, fiind ridicate tot atâtea elemente de muniție ”, au precizat reprezentanții ISU Olt.
În cazul descoperirii elementelor de muniţie, oltenii trebuie să apeleze de urgenţă numărul unic 112, semnalând descoperirea acestora şi să asigure securitatea locului respectiv până la sosirea echipajului pirotehnic.
De asemenea, se interzice:
– ridicarea, transportul şi introducerea muniţiilor în încăperi sau locuinţe;
– comercializarea acestora prin agenţii de colectare a deşeurilor feroase şi neferoase;
– lovirea sau mişcarea muniţiilor găsite în pământ sau la suprafaţă;
– introducerea muniţiilor în foc;
– topirea elementelor metalice ale muniţiilor;
– tăierea muniţiilor cu ferăstrăul, scule electrice sau prin sudură;
– folosirea muniţiilor pentru improvizarea diferitelor unelte;
– demontarea focoaselor sau a altor elemente componente;
– folosirea, pentru joacă, de către copii, a unor muniţii, cum sunt: grenadele, proiectilele şi focoasele sau alte elemente din componenţa acestora.