Marți, 25 martie 2025, cu începere de la ora 13:00, la sediul Consiliului Județean Olt, a avut loc o ceremonie festivă organizată de Inspectoratul de Poliție Județean Olt, cu ocazia Zilei Poliției Române.
La acest eveniment au luat parte: prefectul de Olt Cosmin Floreanu, subprefectul Ștefan Nicolae, Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, Mădălina Văle, viceprimar al municipiului Slatina, reprezentanți ai instituțiilor MAI și Ministerului Apărării Naționale din județ, autorități din cadrul Bazei Militare 99 Deveselu și chiar reprezentanți ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova și Tribunalului Olt.
Au fost avansați 131 de polițiști: 24 dintre aceștia au fost promovați înainte de împlinirea stagiului minim (8 ofițeri și 16 agenți), iar 107 au îndeplinit stagiul minim (22 de ofițeri și 85 de agenți), datorită meritelor deosebite în activitatea lor.
De asemenea, conducerea Inspectoratului a mulțumit instituțiilor și autorităților publice din județ pentru colaborarea excelentă, precum și reprezentanților mass-media pentru susținerea activității poliției în comunitate.