Anchetă penală la Spitalul Caracal

0
1

Poliţiştii din Olt fac cercetări după ce medicul Mihaela Pârvu, şefa Secţiei de Pneumologie, de la Spitalul Municipal din Caracal, a aruncat cu apă asupra unei femei în vârstă de 51 de ani, pacientă în unitatea medicală.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt au anunţat că poliţiştii au fost sesizaţi, prin apel la 112, cu privire la un incident petrecut în incinta Spitalului Municipal Caracal, în care au fost implicaţi o femeie şi un cadru medical.

La data de 18 iunie 2025, în jurul orei 13.40, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Olt au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la un incident petrecut în incinta Spitalului Municipal Caracal, în care au fost implicate o femeie și un cadru medical.

La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul Poliției Municipiului Caracal, în vederea efectuării de verificări.

Din primele cercetări a reieșit că, pe fondul unui conflict spontan, între o femeie în vârstă de 51 de ani și un medic din cadrul unității medicale ar fi avut loc un schimb de injurii, iar cadrul medical ar fi aruncat cu apă asupra femeii.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de purtare abuzivă, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.

Cercetările sunt continuate sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea stabilirii cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs incidentul”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.