Italianul Del Carlo Piero, asociat unic și administrator al firmei de tricotaje S.C. ITR S.R.L Caracal, trimis în judecată de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru delapidarea a peste 2,4 milioane de lei, fonduri europene a fost condamnat la un an și jumătate de închisoare cu suspendare de magistrații Tribunalul Olt.
Decizia vine după ce omul de afaceri italian a încheiat un acord de recunoaştere a vinovăţiei cu anchetatorii. „În baza art. 182 alin. 2 și 3 din Legea nr. 78/2000, pentru prevenirea şi sancţionarea faptelor de corupţie, art. 480 alin. 4 C.p.p, condamnă pe inculpatul Del Carlo Piero la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de schimbare fără respectarea prevederilor legale, a destinaţiei unui folos legal obţinut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei. (…)În baza art. 91 C.p. rap. la 92 C.p. și art. 68 alin.1 lit. b C.p. dispune suspendarea executării pedepsei de 1 an și 6 luni închisoare sub supraveghere, pe un termen de supraveghere de 2 ani”, se arată în sentința Tribunalului Olt.
Pe parcursul termenului de supraveghere, Del Carlo Piero va presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare, în cadrul Primăriei Municipiului Caracal sau a Liceului Teoretic Mihai Viteazul Caracal.
Potrivit procurorilor Secției de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, italianul domiciliat în municipiul Caracal este acuzat de săvârșirea infracțiunii de schimbarea, fără respectarea prevederilor legale, a destinației unui folos legal obținut, dacă fapta are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei.
„În acordul de recunoaștere a vinovăției, se arată că în perioada 2012 – 2017, în calitate de asociat unic și administrator la S.C. ITR S.R.L., societate care a beneficiat de fonduri europene în sumă de 2.429.699 lei în cadrul programului ”ITR 2011 – Sistem de productie competitiv”, inculpatul Del Carlo Piero a înlocuit fraudulos, în anul 2016, un număr de 20 de mașini de tricotat achiziționate prin fonduri europene, respectiv le-a vândut și a păstrat plăcuțele de identificare pe care le-a montat pe mașinile nou achiziționate, cauzând un prejudiciu de 2.429.699,97 lei”, susțin procurorii DNA.