Dacă tot am făcut din SUA partenerul nostru strategic, măcar să-l urmăm în toate cele bune care ni se arată de peste ocean. Căci, acolo, tocmai a avut loc o revoluție comparabilă prin consecințele ei cu revoluția franceză de la 1789. După mai mult de un mileniu de Ev Mediu și de stagnare, s-a produs explozia care a aruncat Europa în flăcările războaielor napoleoniene și apoi tot globul în lupta pentru împărțirea și reîmpărțirea lumii între Marile Puteri. Au fost două secole, XIX și XX, care au schimbat nu numai fața lumii, ci însăși bazele ei. O lume profund traumatizată după cele două războaie mondiale, o lume care, din fericire, nu și-a pierdut sufletul și a continuat să creadă într-un Dumnezeu care s-o ocrotească și să o călăuzească.
Iată însă că secolul XXI a debutat sub asaltul a două forțe scăpate din iad, respective „deep state” și „deep church”, statul paralel și biserica paralelă, ambele urmărind o resetare a lumii astfel încât să nu i se mai vadă lumina interioară, adică sufletul veșnic. Subordonându-și guverne, partide, lideri politici, infestând societatea cu tot felul de ONG-uri cu scopuri oculte, cumpărând ziariști, scriitori, artiști sau canale întregi de media, agenții globalismului s-au vrut un fel de cavalerii ai apocalipsei, decenii întregi jucându-și caii prin poienile destinului omenirii. Și tocmai când se așteptau mai puțin, a venit lovitura năucitoare dată de recâștigarea Casei Albe de către Donald Trump. Este victoria unei majorități care s-a săturat să mai fie călcată în picioare de tot felul de minorități care de care mai gălăgioase și agresive. Este victoria iubitorilor de oameni și de Dumnezeu, care s-au săturat să le fie insultată credința, să asiste neputincioși la promovarea unor practici care neagă două mii de ani de civilizație creștină. Este victoria unei viziuni care întoarce lumea la normalitatea de dinaintea Sodomei și Gomorei. O victorie ale cărei ecouri se întind pe toată planeta, obligând guvernele să-și modifice strategiile geopolitice, să vadă cu alți ochi relațiile cu SUA.
În acest nou context mondial, este vital pentru România să-și găsească poziționarea cea mai corectă. Desigur, este corectă și cea de acum, respectiv parteneriatul strategic cu SUA și apartenența la Uniunea Europeană, dar, știți cum se spune: totdeauna este loc de mai bine. Iar dintre politicienii români, cel care se pare că a înțeles acest lucru este tocmai primul ministru, Marcel Ciolacu. În orizontul politic al viitorului apropiat și mediu, prefigurându-se o aplecare mai accentuată a Americii spre problemele interne, este de datoria liderilor europeni să caute soluții compensatorii, care să refacă echilibrul prin creșterea aportului european la propria securitate. Or, recentele vizite ale lui Marcel Ciolacu în Franța și Marea Britanie se înscriu în sfera acestor preocupări. Având în vedere și calitatea lui de candidat cu cele mai mari șanse la funcția de președinte al României, nu putem decât să salutăm asemenea initiative de natură să refacă politica noastră externă, cam de prea mulți ani dispărută. În ce moment! Când se pune problema încetării războiului din Ucraina, pe fondul unei situații militare mai bune de partea Rusiei, iar interesele de dominație militaro-economică la Marea Neagră sunt mai încinse decât oricând.
Din mai multe surse, se pare că Donald Trump este dispus să negocieze pacea din Ucraina direct cu Putin, peste capul Ucrainei și fără nicio milă pentru ucrainenii lui Zelenski, grăbit de împrejurări să mute războiul în Orientul Mijlociu, pentru apărarea unui Israel amenințat din toate părțile. Europa? Să se descurce! Iar printre „descurcăreții” Europei este și românul Marcel Ciolacu, care a înțeles repede că a merge în continuare exclusiv pe mână americană poate pune țara într-o poziție fragilă. În consecință, luând act de faptul că apropierea României lui Klaus Iohannis de Germania nu a adus rezultatele așteptate, România lui Marcel Ciolacu se orientează spre Franța și Marea Britanie, care se pregătesc să joace un rol mai important în Europa. E vorba aici de o viziune, cea mai corectă, din partea unui om pe care propaganda l-a atacat din toate unghiurile posibile. E șansa României de a juca la câștig cartea pe care o deține, respectiv poziția ei geopolitică în sud-estul Europei.
Astfel, în timp ce adversarii lui politici se încaieră pe la televiziuni, Marcel Ciolacu tace și le face. După guvernările catastrofale Orban și Câțu, cu experimente de-a dreptul aventuriste, sub ochii îngăduitori ai cancelariilor occidentale, programul social-democrat de guvernare intitulat „Calea sigură pentru România” ne apare acum precum gura de oxigen care ne dă speranțe nu numai de supraviețuire, dar și de ieșire din tunelul pe care exponenții interni ai globalismului tindeau să-l închidă ermetic.
Constantin Smedescu
